Ştiţi cum se spune - nu judeca omul după cum arată. E valabil şi în cazul unui tânăr care foloseşte reţeaua de socuializare Reddit cu username-ul WalterWhiteBoy16. Cu părul ca o coamă şi cu barba lăsată să crească aiurea, neîngrijită, tipul părea că tocmai a ieşit de undeva din pădure, unde a trăit izolat vreme de câţiva ani. El e dovada că aspectul exterior poate fi înşelător în cazul multor oameni.
După ce a intrat într-o frizerie, WalterWhiteBoy16 s-a schimbat total. Deşi părea un vagabond, cu un look atât de neglijent, o simplă tunsoare a scos la iveală un alt om. "Frizerul meu e un erou dat naibii", a scris el pe reţeaua de socializare.
Potrivit mesajului postat pe Reddit, întâlnirea sa cu cel care i-a schimbat înfăţişarea a fost predestinată. "M-am mutat de curând într-un alt oraş şi căutam un frizer. Mă uitam pe Instagram şi am dat de poza unui tip. Întâmplător, era un frizer din oraşul în care am venit, aşa că m-am gândit să-i fac o vizită", a povestit el.
Deşi părea să-i dea ceva de furcă frizerului, Walter n-a fost un client teribil. El i-a cerut doar să nu-i radă de tot barba, ci să i-o aranjeze elegant. Şi dacă se poate, la sfârşit să semene cât de cât cu Brad Pitt.
Frizerul, băiat tânăr şi talentat, s-a apucat de treabă, iar din câteva mişcări, a făcut o treabă nemaipomenită: blondul pletos şi bărbos care părea că trăia pe stradă arată acum ca un star de la Hollywood.
Transformarea sa a făcut senzaţie pe Instagram şi foarte mulţi l-au apreciat pe autorul acesteia, care lucrează la frizeria Hudson/Hawk Barber & Shop din Springfield şi poate fi găsit pe Instagram cu username-ul Fleetwoodthebarber.