Transformarea incredibilă a unui bărbat obez după ce a trecut prin cea mai mare umilinţă

Un bărbat din Canada era atât de gras, încât a ocupat două locuri într-un zbor de evacuare dintr-o zonă cuprinsă de incendii. Ruşinea pe care a simţit-o atunci l-a făcut să slăbească, iar după doi ani e de nerecunoscut.

Oricine poate avea un moment în care cedează, în care simte că nu poate ajunge mai jos de atât şi în care trebuie să se ridice, să se schimbe şi să devină mai puternic. Tony Bussey, un bărbat din Alberta, Canada, a trecut printr-o asemenea experienţă.

De-a lungul anilor, Tony a tot pus pe el până când a devenit atât de gras, încât a trebuit să se aşeze pe două locuri într-un avion care evacua oamenii din calea incendiilor devastatoare care au cuprins regiunea Fort McMurray în mai 2016. Din cauza greutăţii sale de 256 de kilograme, a fost pus în fruntea cozii care se formase la îmbarcare.

Din păcate, cu toate strădaniile personalului de zbor, el nu avea nicio şansă să ia acea cursă, întrucât era prea mare pentru a încăpea într-un singur scaun. A fost nevoie să i se dea acordul pentru a ocupa două locuri, astfel că o persoană a fost nevoită să renunţe la acel zbor.

"M-am gândit că soţia cuiva, soţul cuiva ori ruda cuiva îşi aşteaptă mama sau tatăl sau persoana iubită să vină acasă, iar aceasta trebuie să mai stea pentru că eu sunt prea gras ca să stau lângă ea. Asta a avut un efect profund asupra mea"
, a mărturisit omul pentru postul de televiziune CBS News.
"Faptul că cineva a avut de aşteptat pentru că eu eram prea gras ca să stau alături a fost prea mult pentru mine", a mai spus el.

Cuprins de ruşine după această experienţă, Bussey şi-a promis că va face tot posibilul să slăbească. Ajuns în camera de hotel care i-a fost pusă temporar la dispoziţie pe perioada evacuării, a încput să renunţe la pielea de pe carnea de pui pe care o mânca, apoi a înlocuit fripturile cu legumele şi salatele. A început să meargă mai mult pe jos şi să facă exerciţii, mărind şedinţele de la cinci la zece minute şi tot aşa.
A fost un proces lung şi constant, de-a lungul căruia Tony s-a transformat de la o zi la alta. "148 de kilograme s-au dus. Totul natural. Fără operaţii, nimic. Doar cu atenţie la ce mănânc şi cu mers. În mare, am tăiat carbohidraţii şi am consumat mai multe proteine", a dezvăluit el.

După doi ani, transformarea lui este uimitoare. "Acum doi ani, abia puteam să merg până la maşină. Şi abia încăpeam în ea", îşi aminteşte Tony.

Singura intervenţie pe care vrea să facă este o operaţie pentru eliminarea excesului de 13 kilograme de piele care atârnă pe corpul său după ce a slăbit.
În plus, îşi doreşte să alerge un maraton, lucru la care nu ar fi îndrăznit să se gândească înainte. "Până la urmă, focul acela, cu toată distrugerea şi infernul pe care le-a provocat, mi-a salvat viaţa", a spus bărbatul.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
11 Aprilie 2018