Părerile despre barbă vor fi întotdeauna opuse. Unora le place, altora nu, e smplu. Există persoane care cred că barba îi dă un aspect puternic şi mai masculin unui bărbat, altele consideră că barba li se potriveşte doar celor care au o anumită structură a feţei. Potrivit unui studiu realizat la Universitatea de Sud din Ţara Galilor, bărbații care poartă barbă sunt considerați mai atrăgători, mai sănătoși și mai virili decât cei care au obrazul proaspăt bărbierit.
Pe de altă parte, părul facial, mai ales când e dens, cum se întâmplă în cazul purtării bărbii, ajută la menţinerea sănătăţii şi la prevenirea înmulţirii paraziţilor, conform unui studiu publicat din 2014 publicat de Journal of Hospital Infection. Astfel, angajaţii din sistemul medical american care s-au ras au avut mai multe bacterii în ten decât cei care poartă barbă, din cauza leziunilor la nivelul pielii provocate de bărbierit. Şi aici părerile sunt împărţite, pentru că bărbieritul ajută la îndepărtarea mai uşoară a celulelor moarte din ten.
În cele din urmă, bărbaţii poartă barbă când sunt convinşi că le stă bine şi pentru că nu vor să se radă. După cum se vede în imaginile publicate de Bored Panda, barba este un accesoriu care li se potriveşte multor bărbaţi - unii arată mai bine aşa decât bărbieriţi, alţii au norocul să arate bine şi cu şi fără barbă, iar alţii arată mai bine fără barbă.