© Copyright: HEPTA
Top 10 cele mai bune seriale SF din toate timpurile
Locul 6. The X-Files/Dosarele X (1993-2016)
La fel ca vânătorii de recompense extratereştri care își schimbă forma, serialul paranoic al lui Chris Carter putea fi diferit în fiecare săptămână.
David Duchovny este Mulder, cel care crede cu adevărat, iar Gillian Anderson este sceptica Scully, iar împreună ar putea fi pe urmele unei conspirații guvernamentale, pentru ca apoi să urmărrească un mister supranatural sau să plonjeze direct într-un film horror.
Verstilitatea serialului a oferit scriitorilor și regizorilor șansa de a-şi dezvolta propriile lor stiluri distincte, iar rafinamentul vizual a deschis calea aducerii valorilor cinematografice pe micul ecran. Însă modul consecvent în care au tratat fenomenul paranormal a dat „Dosarelor X” faimă şi milioane de fani, indiferent de traseul pe care a luat-o.
Comentarii (2)
subscriu lui Robert, dar trebuie sa adaug ca din pacate topul a fost facut de vreun necunoscator avand in vedere ca lipseste de ex. Stargate
Am urmarit cele mai multe dintre serialele prezentate aici, din lista dvs. mi-au placut: La limita imposibilului, Zona Crepusculara si DosareleX. Cred ca astea sunt doar serialle SF care au fost prezentate la TV. Din pacate, lipsesc cele mai bune 2 seriale, cel putin in opinia mea, si anume, capodopera Fringe si Person of Interest. Fringe este de departe cel mai bun serial SciFi pe care l-am urmarit.
Posteaza comentariu