Ce-ar fi filmul, ce-ar fi teatrul, fără moştenirea lui „Old Will” şi fără toţi cei ce se trag din acea unică noapte de dragoste, mai sublimă şi mai de jale, ce-a fost a lui Romeo şi a Julietei sale...? Romeo and Juliet, de Franco Zeffirelli (1968), cu Leonard Whiting şi Olivia Hussey - e cea mai frumoasă ecranizare şi datorită inegalabilei partituri a lui Nino Rota. Şi ar merita o scurtă menţiune şi cea mai recentă ecranizare notabilă, Romeo + Juliet: transpunerea pe fundal contemporan realizată de Baz Luhrmann (1996), cu Leonardo DiCaprio şi Claire Danes. Şi dacă tot suntem în zona grandorii, ce poate fi mai legendar decât Gone with the Wind (Victor Fleming, 1939) un film care s-a impus în topul poveştilor de dragoste mai ales datorită moştenirii literare (Margaret Mitchell chiar crease un cvartet de personaje nemuritoare), dar şi prin talentul marilor actori care au fost Vivien Leigh, Clark Gable, Olivia De Havilland şi Leslie Howard.
Trei ani mai târziu, a tăiat brazdă Casablanca (Michael Curtiz - cu Humphrey Bogard şi Ingrid Bergman), un adevărat film-şcoală despre cum se face un Love Story. Chiar dacă nimeni nu se hazardează să-l declare "cel mai bun film al tuturor timpurilor", nu puţini sunt cei care l-au adoptat măcar ca "filmul vieţii lor". Iar peste doar doi ani, foarte asemănătorul (ca subiect şi stil) Brief Encounter, cu Trevor Howard şi Celia Johnson, l-a impus pe un regizor lansat ecranizându-l pe Noel Coward - şi care avea să edifice câteva dintre vârfurile filmului de dragoste: David Lean.
În anul următor, a realizat cea mai bună ecranizare după Great Expectations (cu John Mills şi Valerie Hobson), neegalată nici măcar de populara aducere în contemporaneitate a lui Alfonso Cuarón (1998, cu Ethan Hawke şi Gwyneth Paltrow). Acelaşi David Lean ni l-a dăruit pe vibrantul Doctor Zhivago (1965) - film care, conştient de obstacolul insurmontabil al recuperării spiritului rus în arta apuseană, s-a concentrat mai ales asupra celor două iubiri tragice desfăşurate în triunghi, pe fundalul războiului civil din Rusia: portretele create de Omar Sharif, Julie Christie şi Geraldine Chaplin s-au întipărit în sufletele multor spectatori romantici, care şi acum continuă să fredoneze "Tema Larei", de Maurice Jarre.
Iată în continuare un clasament al celor mai frumoase povești de dragoste de pe marele ecran, clasament nici pe departe exhaustiv, dar măcar o trecere în revistă a producțiilor care odată (re)văzută ne vor învolbura sufletul.
Locul 10: Jules et Jim
Jules et Jim a fost cel mai mare succes de box office pe care Noul Val francez l-a înregistrat vreodată. La premiera din ianuarie 1962 din Paris, cinematografele au fost asaltate, iar filmul a fost difuzat timp de trei luni. În America, doi tineri - Robert Benton şi David Newman - au văzut filmul şi au început să scrie scenariul care a devenit ulterior Bonnie şi Clyde.
Chiar dacă povestea e plasată în timpul Primului Război Mondial, mentalitatea personajelor vizavi de sexualitate au anunţat libertinii ani '60. Catherine (Jeanne Moreau) este îndrăgostită şi iubită la rândul ei de doi bărbaţi - Jules, un german, jucat de Oskar Werner şi Jim, un france, jucat de Henri Serre.
Felul în care a ieşit filmul Jules et Jim vine din jocul reuşit al lui Jeanne Moreau şi din obsesia lui Truffaut că femeia este magică. E, practic, o dramatizare timpurie a principiilor feministe, dar şi portretul unei personalităţi bipolare, aflate pe drumul spre autodistrugere.