Sylvia, mai senzuala ca niciodata! A inregistrat cel mai sexy cover dupa „Earned it” (Fifty Shades of Grey)!

Sylvia isi surprinde fanii cu o noua directie in cariera artistica. Dupa ani buni in care a lansat piese de club, alaturi de DJ Rynno, vedeta a inregistrat un cover al piesei “Earned it”, cantata in original de The Weeknd, ce face parte din coloana sonora a renumitului film „Fifty Shades of Grey”.

Varianta artistei din Romania este extrem de senzuala, perfecta pentru a acompania „serile de amor ale indragostitilor”, dupa cum sustine insasi vedeta.

Pentru „Earned it”, Sylvia lanseaza un videoclip la fel de surprinzator. Pe o plaja pustie, artista se bucura de libertatea absoluta pe care o ofera marea, se imbaiaza in razele soarelui, isi rasfata pielea cu apa rece a valurilor si cu nisipul fin si radiaza de fericire in timp ce flirteaza cu camera de filmat.

Noua abordare artistica i-a surprins placut pe admiratorii artistei si vine sa completeze schimbarile pe care Sylvia le-a facut in ultimul timp in viata ei.



“Luna iulie a fost dupa sufletul meu….Cu proiecte dragi, cu mici escapade la mare, cu liniste si multa lectura.

Viata mea se schimba, eu ma schimb si, dupa foarte mult timp, invat sa ma iubesc si sa ma reindragostesc de viata….de viata mea! M-am ‚jucat’ in studio si voi incepe o serie de coveruri la piese dragi mie care sper sa rezoneze si cu zambetele voastre. Prima dintre ele este ‚Earned it’ – The Weeknd. Am facut si un clip dragut cu bunul meu prieten Ciprian Strugariu care descrie exact starea mea de spirit actuala: mai independenta, mai libera, mai puternica, mai femeie”, declara Sylvia.

Schimbarile din viata Sylviei apar dupa o perioada in care artista s-a confruntat cu depresia, dar si cu probleme de sanatate, probleme ce i-au schimbat prioritatile de zi cu zi, punand acum mare accent pe linistea sufleteasca si pe o alimentatie sanatoasa.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod