Unele lucruri chiar trebuie să se întâmple într-un anume fel, oricât de imposibil ar părea. Când Jessica Lampert, în vârstă de 30 de ani, şi Kristin Cronin (34 de ani), două surori din Long Island, SUA, au rămas însărcinate în aceeaşi perioadă, au fost foarte fericite şi abia aşteptau să nască. "A fost incredibil. Am aflat că sunt însărcinată, iar după două săptămâni a descoperit şi ea că aşteaptă un copil", a povestit Lampert pentru ABC News.
Amândouă au fost încântate, mai ales că nu era prima oară când treceau prin această experienţă: Lampert şi Cronin au deja câte un copil de trei ani, după ce au născut la distanţă de şase luni una de cealaltă.
Surpriza adevărată abia urma. Când au mers la medic pentru un control, cele două surori au primit o veste incredibilă: nu doar că erau gravide în acelaşi termen, dar aveau să nască în aceeaşi zi: 19 iulie!
Surorile jură că n-au plănuit nimic. "Am început să râdem, nu ne venea să credem. N-a fost nimic planificat", a declarat Jessica Lampert. "Amândouă ne doream încă un copil, dar nu ne-am gândit că am putea rămâne însărcinate în acelaşi timp. Am aflat cu două săptămâni înaintea surorii mele că sunt gravidă", a mai spus ea.
Ca şi cum n-ar fi fost destul, o verişoară a celor două femei a născut şi ea tot pe 19 iulie 2017, relatează site-ul citat.
Lampert a adus pe lume o fetiţă, pe nume Blake Kay, iar Cronin a născut al doilea ei băieţel, Justin Paul. Amândouă au născut prin cezariană, în aceeaşi zi, în acelaşi spital, cu acelaşi doctor.
"Primii noştri copii sunt ca un frate şi soră, aşa că şi aceştia vor fi foarte apropiaţi. Ne vedem foarte des", a mai spus Jessica Lampert.