Zvonuri: Amal Clooney ar fi însărcinată cu gemeni

Amal Clooney, soția cunoscutului actor George Clooney, ar fi însărcinată și nu cu un copil, ci cu gemeni, relatează joi ziarul spaniol ABC, care citează presa libaneză.

Cotidianul libanez Daily Star asigură că Amal Clooney (38), soția lui George Clooney (55), ar fi însărcinată cu gemeni. Ziarul citează surse apropiate familiei Amal pentru a da veridicitate știrii, relatează Agerpres.

Potrivit Daily Star, nașterea este prevăzută pentru primăvară. Se pare că fericitul cuplu s-ar fi supus unui tratament de fertilizare, iar avocata ar fi însărcinată în șase luni.

Ultimele imagini ale lui George și Amal Clooney datează de la un eveniment din octombrie 2016.

Multe femei afișează deja o burtică bine formată în primul trimestru de sarcină, nu însă și Amal care la prima vedere nu prezenta semne vizibile de sarcină.

Merită însă amintit că cei doi soți nu au mai fost văzuți împreună la niciun eveniment public, fapt ce întărește zvonurile privind o posibilă sarcină a lui Amal, notează Agerpres.

Deocamdată cei doi soți nu s-au pronunțat în legătură cu acest subiect, lucru ce nu va putea fi ținut mult timp ascuns, conchide ABC.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.