Windows 7 - cel mai utilizat sistem de operare din lume

14 Octombrie 2011
Facebook Twitter Comenteaza
Windows 7 - cel mai utilizat sistem de operare din lume
Windows 7 a reuşit unde Vista a dat greş, devansând bătrânul Windows XP şi la capitolul cotei de piaţă, ajungând în mod oficial cel mai utilizat sistem de operare din lume, informează revista Go4it.

Încă de la lansare, Windows 7 a fost un mare succes pentru Microsoft, ştergând practic cu buretele eşecul înregistrat de companie cu Windows Vista. Cu mai mult de 450 milioane de licenţe vândute, Windows 7 ocupă acum 40.17 % din piaţă, urmat de Windows XP cu 38.72 %.

Windows 7Windows 7 - cel mai utilizat sistem de operare din lume

Succesul de care se bucură în prezent Windows 7 este datorat în parte şi unei campanii de promovare foarte agresivă, pe care Microsoft a ales să o desfăşoare chiar dacă lansarea Windows 8 este deja la orizont.
Campania este adresată îndeosebi mediului de afaceri, încurajat să adopte Windows 7 cu promisiunea unui ciclu de viaţă foarte lung, în care utilizatorii acestui sistem de operare vor beneficia de suport complet şi actualizări periodice ale componentelor software.

Strategia aleasă de Microsoft pare să fie un semn de neîncredere faţă de Windows 8, perceput ca pe un experiment destul de riscant pentru companie. Mizând pe un succes continuat al platformei Windows 7, Microsoft ar putea evita astfel un eventual eşec, similar celui avut cu Windows Vista.

Cel puţin deocamdată, Microsoft nu pare să dea prea multă atenţie promovării Windows 8, concentrând în schimb eforturile pentru migrarea utilizatorilor de Windows XP la Windows 7.
Cum publicul ţintă este încă foarte numeros, Windows 7 ar toate şansele să se bucure de vânzări bune pentru încă cel puţin câţiva ani, fiind un veritabil colac de salvare pentru Microsoft în cazul unui eşec cu Windows 8.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod