Whirlpool lansează în România tehnologia StarcleanTM, care oferă o curățare ecologică a cuptoarelor în numai 35 de minute

StarcleanTM este astfel cea mai performantă tehnologie eco de curățare de pe piață

Whirlpool, liderul global în producţia de electrocasnice mari, aduce în România StarcleanTM, cea mai recentă inovație în domeniul curățării ecologice a cuptoarelor. Prin activarea acestei funcții la finalizarea programului de gătire, cuptorul Whirlpool Al 6-lea Simț va începe ciclul de curățare, de numai 35 de minute la o temperatură de 90° C, fără a utiliza detergenți. Astfel, consumul de energie este cu 97% mai mic comparativ cu cel necesar în cazul pirolizei (procesul de încălzire puternică a cuptorului, prin care se carbonizează grăsimile).

 

Ciclul de curățare la temperatură joasă protejează cavitatea interioară a cuptorului, în timp ce tratamentul unic nanotehnologic din interiorul ușii cuptorului menține sticla strălucitoare timp îndelungat.

Testele efectuate în laboratoarele TÜV Rheinland din Italia confirmă faptul că tehnologia StarcleanTM asigură curățarea uleiului, a untului și a roșiilor de 11 ori mai eficient față de alte programe de curățare.

 

„Petele rezultate în urma gătitului la cuptor au reprezentat o adevărată provocare de-a lungul timpului. Whirlpool a dezvoltat o soluție rapidă de îndepărtare a celor mai dificile pete, care protejează atât cuptorul, cât și mediul înconjurător, pentru că elimină necesitatea de a utiliza detergenți sau apă și consumă extrem de puțină energie”, declară Mioara Bolozan, Director de Marketing Whirlpool România.

 

Noul cuptor Whirlpool Fusion dotat cu StarcleanTM  îmbină tehnologii ecologice inovatoare cu design-ul minimalist, premiat cu iF Product Design. Pe lângă aspectul estetic elegant, panoul de comandă sensibil la atingere și display-ul LCD, cuptorul Fusion oferă un spațiu generos de gătire, având o capacitate de 73 de litri.

 

O altă tehnologie eco dezvoltată de Whirlpool pentru cuptoarele Fusion este funcția Ready2Cook care, datorită senzorilor inteligenți Al 6-lea Simț și a sistemului puternic de convecție, elimină complet nevoia de preîncălzire, economisind astfel 20% din energia consumată de un cuptor performant pentru un program complet de gătire, scurtând timpul de realizare a rețetelor.

De asemenea, acest model beneficiază și de sistemul Cook3, bazat pe distribuirea eficientă a jetului de aer în cavitatea cuptorului, ce permite gătirea a până la 3 feluri diferite de mâncare în acelaşi timp,  fără ca aromele şi gusturile acestora să se întrepătrundă.


Cuptorul Fusion dotat cu tehnologia StarcleanTM este disponibil în magazinele partenerilor Whirlpool începând cu această lună, la prețul de 3.000 de lei cu TVA și taxă verde.

 

Whirlpool Romania este o subsidiara a Whirlpool Corporation. Cu o cifra de afaceri anuala de peste 18,4 miliarde de dolari, 71.000 de angajati si aproape 67 de centre de productie si cercetare, Whirlpool Corporation este liderul mondial in fabricarea si comercializarea electrocasnicelor de mari dimensiuni.

Compania comercializeaza marcile Whirlpool, Maytag, KitchenAid, Jenn-Air, Amana, Brastemp, Consul, Bauknecht si alte branduri importante pentru consumatori in aproape fiecare tara din intreaga lume. Informatii suplimentare despre companie pot fi gasite la http://www.whirlpoolcorp.com.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod