Vocea României: viaţa şi cariera câştigătorilor. Au reuşit sau nu?

Ştefan Stan, Julie Mayaya şi Mihai Chiţu au fost câştigătorii celui mai mare concurs TV de talente muzicale. Milioane de oameni i-au urmărit pe drumul către victorie. Dar ce s-a întâmplat după căderea cortinei? Au reuşit să se adapteze la realitatea industriei muzicale din România, au rezistat sau au fost înghiţiţi de vâltoarea tabloidelor.

Ştefan Stan a fost primul. I-au urmat Julie Mayaya şi Mihai Chiţu. Este vorba despre câştigătorii celor trei ediţii ale emisiunii-concurs "Vocea României" care, pe lângă un premiu consistent în valoare de 100.000 de euro, trăgeau, odată cu marele trofeu, şi lozul câştigator către o carieră în muzică. Li s-au concretizat, însă, aşteptările şi visele?

Ştefan Stan


Bucureşteanul Ştefan Stan (36 ani) a fost prima "voce a României".

Desemnat câştigător în finala organizată la sfârşitul lui 2011, elevul lui Smiley îi învingea atunci pe favoritul Cristian Sanda, pe Iulia Puşchilă şi pe Dragoş Chircu.
 

36de ani are Ştefan Stan, singura voce care a reuşit să-şi construiască un statut de vedetă
La scurt timp după, Ştefan Stan a semnat cu Universal Music România şi a lansat single-ul "You Give Me Love", cu care spera să cucerească definitiv publicul care îl desemnase câştigător.
După alte câteva single-uri, în 2013, Ştefan şi-a lansat primul material discografic, "Povestea Mea". În 2014, artistul s-a înscris şi în competiţia naţională pentru Eurovision, cu piesa "Breathe", realizată în colaborare cu Teddy K.

În prezent, Ştefan Stan susţine concerte alături de formaţia sa, însă succesul muzical răsunător, pe care îl anunţa câştigarea "Vocii României", continuă să se lase aşteptat.

Cât despre viaţa personală a lui Ştefan Stan, artistul a ţinut prima pagină a tabloidelor cu tumultoasa poveste de iubire, presărată cu despărţiri, împăcări, lacrimi şi cereri în căsătorie, cu Andreea Mantea.
După un an de iubire cu năbădăi, cei doi şi-au spus "adio" definitiv, astăzi artistul având o relaţie cu o brunetă focoasă, pe nume Diana.
22 Iunie 2014