Vlas Stănculeasa cântă pe vioara lui Enescu - Sanctus Serafin - la Sala Radio!

Unul dintre muzicienii români care și-au construit o frumoasă carieră în străinătate, violonistul VLAD STĂNCULEASA - concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Gothenburg (Suedia) - este invitatul special al Orchestrei de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 20 ianuarie (19.00), la Sala Radio.
Tânărul violonist român se bucură de privilegiul de a cânta pe o vioară Sanctus Serafin din 1739, pe care George Enescu a cumpărat-o din economiile lui ca student la Viena și pe care i-a dăruit-o spre finalul vieții discipolului său, Yehudi Menuhin.

Evenimentul este cu atât mai special cu cât îl veți aplauda pe Vlad Stănculeasa într-o dublă ipostază: de solist și de dirijor, într-un frumos concert Bach/ Dvořák.
Vlad Stănculeasa este foarte legat de creația lui George Enescu, căruia i-a și dedicat primul său album. Violonistul a obţinut premiul al III-lea şi Premiul Enescu pentru interpretarea lucrării Impresii din copilărie (ce aparține compozitorului român) la Concursul Internaţional George Enescu (2007).
Anterior ocupării poziţiei de concert maestru la Gothenburg, Vlad Stănculeasa s-a bucurat de funcţia de concertmaestru invitat la Orchestra de Cameră din Basel.
Cariera artistică a violonistului a început prin primirea unei burse de studii la Academia de Muzică Menuhin din Gstaad, unde a studiat cu Alberto Lysy şi Liviu Prunaru, urmând apoi cursurile Conservatorului din Lausanne. În calitate de solist, Vlad Stănculeasa a concertat alături de Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestra Simfonică din Gothenburg, Orchestra de Cameră din Basel, Filarmonica George Enescu - Bucureşti.
Vlad Stănculeasa este solist al Cameratei Lysy și a concertat pe scene de renume, precum Victoria Hall (Geneva) și Casino (Berna) și a fost invitat să participe în numeroase festivaluri internaționale.
    
Seara va debuta cu una dintre celebrele creații ale lui Bach: Concertul brandenburgic  nr.
3 - parte a seriei de șase concerte considerate ca unele dintre cele mai valoroase lucrări orchestrale ale epocii baroce. Veți asculta apoi Concertul nr. 2 în mi major pentru vioară şi orchestră de Bach, muzicianul admirat unanim de toți marii compozitorii ai tuturor timpurilor. Berlioz spunea „Bach este Bach tot așa cum Dumnezeu este Dumnezeu”, iar Debussy mărturisea despre creatorul german: „Un zeu binevoitor, căruia muzicienii ar trebui să i se roage înainte de a se așeza la lucru, pentru a fi feriți de mediocritate”.
A doua parte a concertului de la Sala Radio este concepută în jurul marelui compozitor ceh Antonín Dvořák, reprezentat prin două dintre creațiile sale: Romanţa în fa minor pentru vioară şi orchestră și Suita cehă în re major.
Născut într-un mic sat din Boemia, pe malurile Vltavei, la nord de Praga, Dvořák a fost puternic influențat în lucrările sale de folclorul local.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod