Cu un scenariu al lui Damon Lindelof (scenarist şi unul dintre creatorii serialului „Lost”) şi Brad Bird (deţinător al 2 premii Oscar) – care este şi regizorul filmului –, după o poveste scrisă de Lindelof & Bird & Jeff Jenses, „Lumea de dincolo de mâine” promite să le ofere spectatorilor o călătorie emoţionantă şi plină de aventuri prin noi dimensiuni care au fost doar visate până acum.
Brad Bird şi Damon Lindelof au avut un singur actor în minte, potrivit pentru rolul inventatorului deziluzionat Frank Walker: George Clooney, „Încă de la început l-am descris pe Frank ca având ceva din George Clooney”, îşi aminteşte Lindelof. „Şi de fiecare dată când vorbeam despre actori pentru rolul lui Frank, ne gândeam: cine e precum Clooney? Am făcut tot ce ne-a stat în putere să conturăm acest personaj, să-i oferim un umor morocănos şi un spirit eroic, trăsături pe care credem că le are George.”
Clooney a fost atras de scenariu şi s-a alăturat proiectului. El îşi descrie personajul astfel: „un ursuz dezamăgit care fusese un visător când era mic, un băieţel inteligent, pasionat de ştiinţă. Tânărul Frank merge într-un loc pe care îl consideră cel mai grozav din întregul univers şi crede că lumea va fi mult mai bună datorită acestui loc. Apoi, află că acele lucruri nu erau adevărate şi devine probabil cea mai cinică persoană care ar putea exista. Se izolează la ferma familiei sale şi plănuieşte să-şi petreacă restul vieţii acolo, însă este forţat să se confrunte cu trecutul său, odată cu situaţiile din film.”
Pentru rolul omului de ştiinţă genial David Nix a fost ales Hugh Laurie, datorită a ceea ce producătorii au numit „inteligenţa sa remarcabilă şi un pic de pericol combinat cu mult amuzament”. Chiar Laurie îşi aduce aminte că a fost „complet marcat de prima discuţie avută cu Brad şi Damon despre defetismul morbid care a cuprins lumea. Există nenumărate beneficii ale vieţii moderne, dar nu par să ne aducă un sentiment de satisfacţie, triumf sau împlinire. Brad şi Damon au prezentat această viziune extraordinară asupra unui viitor care funcţiona complet diferit de ideile pe care le avem noi despre cum merge lumea, astfel că am fost convins imediat.”
Producătorii au ştiut că rolul lui Casey Newton – adolescenta optimistă care are o curiozitate nelimitată faţă de ştiinţă – va fi dificil de atribuit, pentru că oricine urma a fi în acel rol avea să ducă pe umeri mult din greul filmului. Despre personajul său, actriţă Britt Robertson spune: „E o tipă foarte inteligentă, care a vrut dintotdeauna să fie astronaut. Aceasta e pasiunea ei şi modul în care ea şi tatăl ei au dezvoltat o conexiune specială. Casey are această determinare de a face lucruri importante şi a schimba lumea. Ea vrea ca lumea să fie un loc plin de speranţă şi inspiraţie, dar nu ştie cum să facă acest lucru să se întâmple.”
Producătorii au dat însă lovitura cu tânăra Raffey Cassidy, care joacă rolul Athenei. „Raffey este dovada că oamenii pot face diferenţa”, spune producătorul executiv John Walker. „Cinismul şi sarcasmul sunt la modă, onestitatea, optimismul şi dragostea – nu prea. Aşa că a fost plăcut să urmărim cum această fetiţă răspândeşte atât de mult spirit pozitiv. Când priveşti caseta ei de la audiţii, la finalul fiecărei duble le mulţumeşte tuturor. Are foarte multă energie. Ea reprezintă întruchiparea filmului.”
Distribuţia este întregită de Tim McGraw, Kathryn Hahn, Keegan-Michael Key şi Thomas Robinson.
Tomorrowland a fost creat de Walt Disney drept o secţiune a Disneyland în 1955. Era o perioadă în care americanii îşi imaginau un viitor optimist. De-a lungul anilor, cu precădere în 1970, perspectiva lor asupra viitorului a început să se întunece. Această schimbare i-a atras interesul scenaristului şi producătorului Damon Lindelof, astfel că a început să sintetizeze povestea pentru „Tomorrowland”, căutând să afle ce înseamnă Tomorrowland şi cum poate fi reprezentat în desfăşurarea acţiunii. „Am vrut foarte mult să surprind acel optimism iniţial”, spune Lindelof.
Designerul de producţie Scott Chambliss a avut misiunea de a imagina lumea Tomorrowland: „În scenariu nu scria nicăieri Tomorowland. Acest lucru a însemnat că mare parte din timpul pentru pregătire a fost petrecut lucrând cu Brad şi Damon doar pentru a dezvolta nu doar aspectul, ci şi ceea ce Tomorrowland însemna. A crea o civilizaţie utopică unică reprezintă o sarcină extrem de complicată şi uneori descurajatoare. Dar acolo se află şi plăcerea potenţială de a crea ceva special în moduri în care publicul s-ar putea să nu anticipeze.”
Legaţi de un destin împărtăşit, fostul băieţel-geniu Frank (Clooney), blazat din cauza deziluziilor, şi Casey (Britt Robertson), o adolescentă inteligentă şi optimistă, foarte curioasă în legătură cu lumea ştiinţei, pornesc într-o misiune periculoasă de a dezgropa secretele unui loc enigmatic din timp şi spaţiu, cunoscut doar sub numele de „Tomorrowland” (Lumea de dincolo de mâine). Ceea ce trebuie să facă ei acolo schimbă lumea – şi pe ei – pentru totdeauna.
© Copyright:
Visătorii sunt aşteptaţi în „Tomorrowland: Lumea de dincolo de mâine”, începând cu 22 mai
Disney lansează filmul „Tomorrowland: Lumea de dincolo de mâine” – o aventură cinematografică misterioasă şi fascinantă, care îl are în rolul principal pe George Clooney, actor premiat cu 2 Oscaruri.
Filmul „Tomorrowland: A World Beyond / Lumea de dincolo de mâine” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 22 mai 2015, fiind proiectat în varianta 2D şi IMAX 2D.
Posteaza comentariu