Viggo Mortensen, actorul din trilogia "Lord Of The Rings" ("Stapanul Inelelor"), a declarat site-ului Totalfilm.com faptul ca este interesat sa preia rolul Aragorn si in pelicula "The Hobbit", regizata de Guillermo del Toro si asteptata pe marile ecrane in anul 2012: "As prefera sa duc la bun sfarsit acest rol eu insumi decat sa las un alt actor sa faca asta. Sunt interesat, in principiu, dar vreau sa vad ca filmul va fi realizat in spiritul lui Tolkien.".
De asemenea, actorul a precizat ca, desi nu a primit in mod oficial aceasta propunere, nu ar fi surprins daca rolul Aragorn ii va fi oferit si in noua pelicula.
In ceea ce priveste trilogia "Lord Of The Rings", Mortensen considera ca efectele speciale au guvernat productiile cinematografice, in mod progresiv: "In ceea ce ma priveste, 'Fratia Inelului' ('The Fellowship Of The Ring') a fost filmul cel mai fidel lui Tolkien. Cel care a avut cel mai mult de-a face cu subtilitatile jocului actoricesc si ale intrigii. Incepand cu cel de-al doilea film, seria a devenit mai degraba un blockbuster cu efecte speciale.".
Starul a adaugat: "Succesul filmului nu poate fi negat, insa, daca ar fi fost dupa mine, m-as fi concentrat mai putin asupra efectelor speciale si mai mult asupra personajelor. Le-as fi permis personajelor secundare sa aiba mai multe replici si nu as fi fost atat de axat asupra eroilor. Exista mai mult echilibru in felul in care au fost prezentate personajele in prima pelicula. Era vorba mai mult despre relatiile dintre ele... Dar asta este doar parerea mea."
Viggo Mortensen va juca in "The Hobbit"?
3 Februarie 2009
Posteaza comentariu