Cântăreața americană a susținut duminică, 1 iulie, un concert în Varșovia, capitala Poloniei. În timpul show-ului, Beyonce a urcat pe o scenă de tip lift, care trebuia să o coboare în siguranță la sol. Dar scena suspendată s-a defectat, astfel că vedeta a rămas blocată la înălțime minute în șir.
Momentul, care a avut loc spre finalul show-ului, a fost filmat de fanii prezenți la concert, care au postat apoi înregistrările pe rețelele de socializare.
Pentru a o aduce pe Beyonce în siguranță la sol, organizatorii au folosit o scară.
Dar vedeta nu părea deloc încântată să coboare pe scara de urgență, iar persoanele care i-au sărit în ajutor s-au străduit minute în șir să o convingă că soluția salvatoare este sigură.Purtând un costum de scenă foarte sexy, de tip body, asortat cu cizme cu toc, Beyonce a coborând în cele din urmă pe scară, în aplauzele fanilor săi.
Beyonce și soțul său, rapperul Jay Z, se află în turneul mondial On The Run II. Faimosul cuplu este însoțit în turneu de un număr mare de persoane care se ocupă de organizarea concertelor, dar și de cei trei copii ai lor, Blue Ivy, în vârstă de șase ani, și gemenii de un an Rumi și Sir.
The floating stage had a malfunction and got stuck at the end of the show so Beyoncé had to use an emergency ladder in order to leave.
#OTRII #Warsawhttps://t.co/0SZOq3BsLe pic.twitter.com/StBMX8xxN4— BEYONCÉ LEGION (@Bey_Legion) July 1, 2018
Posteaza comentariu