„Am fost foarte dezamăgită când toate competițiile au fost anulate sau amânate”, a declarat Jen pentru boredpanda.com. „Atunci am decis sa desenez pe trotuarul și alea din fața casei”, a mai spus artista, care realizează și picturi în ulei și acuarelă.
Mama și fiica au început prin a desena un pește koi pe trotoarul din fața casei și de acolo totul a început să ia avânt. „Vecinilor le-a plăcut foarte mult, astfel că am continuat”, a povestit Jen. Au început să deseneze la finalul lunii martie și de atunci au realizat numeroase desene uimitoare, printre care un fluture, o broască țestoasă, o albină sau personajul Baby Yoda.
Citește și: Scena de vis pe care un fotograf a surprins-o într-un parc din Japonia - VIDEO
„Am devenit interesată de arta cu cretă acum cinci ani.
Fort Worth, Texas, unde locuiesc, găzduiește un festival de artă cu cretă și am văzut o postare pe Facebook în care organizatorii întrebau dacă vrea cineva să încerce. Aveau o divizie pentru amatori și m-am înscris. Am discutat cu un artist specializat în arta realizată cu creta, care mi-a spus să mă pregătesc, pentru că dă dependență... și așa a fost”, a dezvăluit Jen.„Vecinii chiar iubesc desenele noastre. Avem tot timpul noi cereri, uneori primesc mesaje în care oamenii mă întreabă ce am mai desenat și dacă pot veni să le vadă.
Chiar și curierul ne-a zis că așteaptă cu nerăbdare să treacă pe strada noastră ca să fotografieze noile desene. Unii vecini s-au oferit să ne plătească, dar nu facem asta pentru bani. O facem pentru a oferi ceva celorlalți”, a mai spus Jen.
Posteaza comentariu