Detox este o dietă ce constă în consumarea a nu mai mult de 300 de calorii pe zi, distribuite în felul următor: o cană de suc de lămâie, urmată de o cană de ceai de ierburi sau de ghimbir. Singurele alimente acceptate sunt supele de legume, piureul de morcovi sau crema de avocado, informează miercuri ABC, citat de Agerpres.
Top-modelul britanic Rosie Huntington-Whiteley combină sucurile de fructe cu cele de legume, pe care le soarbe cu paiul, așa cum se vede din poza pe care postează pe contul ei de Instagram.
Însă multe vedete au adoptat această dietă, între acestea Gwyneth Paltrow și Kristen Bell, care a participat chiar și la o dezbatere pe această temă. "Îmi place sucul de varză cu morcovi, spanac și mere. Îl pregătesc singură acasă, la care adaug ulei de in, aloe și lămâi din grădina mea. Sucurile naturale sunt obligatorii pentru mine", mărturisește actrița cu fizic de adolescentă.