„Suntem foarte entuziasmaţi de succesul evenimentului şi de reacţiile pozitive faţă de noua colecţie - Excentric Safari. Tematica petrecerii, prezentarea de modă şi momentele artistice ale serii i-au introdus pe invitaţii noştri în viziunea imaginată de Vicomte A. pentru sezonul estival: ţinute inspirate de cultura africană, adaptate exploratorilor urbani. Credem în brand, în cultura pe care am creat-o în jurul acestuia, în calitatea şi stilul diferit al produselor noastre. De aceea, suntem siguri că și românii vor deveni rapid adepții eleganței nonconformiste, propuse de Vicomte A.” a declarat AnaMaria Luiza Hudea, General Manager, Vicomte A.
Connect-R, Iulia Vântur, Andreea şi Cabral Ibacka, Adi Nartea au ales să poarte ţinute Vicomte A. la evenimentul de lansare. Elegantă şi plină de culoare, colecţia de Primăvară-Vară Excentric Safari propune haine pentru bărbaţi, femei şi copii, declinate în patru stiluri: sport, smart-casual, urban şi premium. Colecția include obiecte vestimentare, ce acoperă întreaga garderobă (fuste, cravate, jachete, pulovere, tricouri polo, pantaloni).
Evenimentul a fost deschis de vicontele Arthur de Soultrait şi a continuat cu prezentarea colecţiei de Primăvară-Vară 2014 Excentric Safari, urmată de două momente artistice susţinute de trupa de flair bartending BarSession şi de formaţia de street dance OneBeat.
Colecţia de Primăvară-Vară Excentric Safari combină elemente ce amintesc de cultura africană, ca animal printul şi eşarfa strânsă pe cap sub formă turban, cu stilul preppy, caracteristic Vicomte A.
Vicomte A. este un brand cu o istorie bogată, în ciuda faptului că a apărut pe piaţa abia în anul 2005, la iniţiativa vicontelui Arthur de Soultrait. Crezul pe baza căruia Arthur a construit brandul Vicomte A. este acela că le oferă clienților săi oportunitatea de a fi eleganți într-un mod creativ. Inspirația și-a găsit-o în cadrul familiei, care era pasionată de sporturile ecvestre.
Vicomte A. se adresează bărbaţilor, femeilor şi copiilor, propunând ţinute ce acoperă întreaga garderobă: fuste, cravate, jachete, pulovere, tricouri polo, pantaloni. Din 2012, brandul şi-a extins gama de produse, introducând ochelari, ceasuri, pantofi şi colecţia pentru copii.
În București, magazinul Vicomte A. se găsește în mall Promenada (Calea Floreasca, nr. 246B) şi este deschis de luni până vineri, în intervalul 10:00-22:00, iar shoppingul din magazine poate fi completat cu cel online pe www.vicomte-a.eu.
Posteaza comentariu