De joi, 22 mai, fanii trupei "Vama" si nu numai, vor avea ocazia sa-si descarce prin sms cel mai proaspat album al trupei mai sus amintite. In schimbul a 4 euro plus TVA, fiecare dintre noi putem intra in posesia celor 11 povesti de pe albumul "Vama". Discul, imprimat si masterizat in Budapesta, a costat peste 50000 de euro, costuri suportate integral de membrii trupei, in frunte cu Tudor Chirila.
Albumul beneficiaza de o lansare inedita, asa cum s-a intamplat si cu cele doua extrase pe single "Bed for Love" si "Pe sarma". Primul dintre ele a fost lansat pe messenger, in iunie 2007, si a avut 40.000 de vizualizari chiar din prima zi, in timp ce cel de-al doilea este realizat sub forma unei animatii si a fost lansat tot pe internet, in martie 2008, fiind promovat printr-o campanie originala.
Motivatia pentru care au ales sa faca o astfel de lansare, este in primul rand cea legata de timp. Omul din ziua de astazi nu prea mai are timp sa mearga prin magazine pentru a-si achizitiona albumul preferat, asa ca astfel are acces mult mai usor la el. Cei 5 membrii ai trupei "Vama" sunt foarte multumiti ca, dupa 2 ani de munca, au reusit sa scoata acest album asa cum au vrut ei.
Important de mentionat este faptul ca pe data de 6 iunie, la Arenele Romane, are loc lansarea clasica a albumului "Vama". Acest eveniment va incepe la ora 20.30, iar baietii promit sa faca un super show. Dincolo de muzica, Vama pregateste un spectacol de lumini si un concept scenografic care vine sa sustina mesajul.
Biletele pot fi cumparate de la Sala Palatului, Magazinul Muzica, Music Shop, Flamingo Unirii, Flanco Orhideea, Flanco Dorobanti, reteaua Diverta, Hard Rock Cafe si pe site-urile www.bilet.ro si www.myticket.ro. La vanzare se gasesc trei categorii de bilete: de 25 Ron (fara loc), 40 Ron si 70 Ron.
Posteaza comentariu