Valentine’s Day - o zi plină de provocări și distracție

În data de 14 februarie, de Valentine’s Day, AFI Palace Cotroceni pregătește o mulțime de surprize pentru toţi îndrăgostiții ce vor fi prezenți în mall. Alături de întreaga echipă Pro FM, de Valentine’s Day se va da startul campaniei Marea Iubire, o inițiativă curajoasă care îi îndeamnă pe toți îndrăgostiții să își declare iubirea pentru partener prin SMS, pe Facebook sau live în incinta studioului Pro FM din AFI Palace Cotroceni începând cu ora 10:00.

Cea mai ingenioasă și mai romantică declarație de dragoste va fi alesă prin tragere la sorţi, separat pentru fiecare mod de înscriere, iar marele premiu va consta în trei weekend-uri de vis în stațiunea montană Predeal. 

Ziua va continua cu un LOVE SESSION de poveste în cadrul căruia populara trupă Zdob și Zdub își va lansa cel mai nou album intitulat Basta Mafia. Concertul va avea loc de la ora  20:00 lângă patinoarul din AFI Palace Cotroceni. După spectacol, trupa va susține o sesiune de autografe şi va înmâna albume semnate către toți fanii prezenți în mall.

Tot de Valentine’s Day, AFI Palace Cotroceni susține mișcarea internațională One Billion Rising ce luptă împotriva violenței contra femeilor. AFI Palace Cotroceni va fi găzdui un flash mob ce va fi parte dintr-un eveniment global de mare amploare ce aduce împreună un miliard de femei din toate colțurile lumii ce vor dansa pentru a crește vizibilitatea asupra acestei probleme atât de des întâlnită.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod