Usher, pe numele său complet Usher Terry Raymond IV, în vârstă de 36 de ani, a devenit ţinta interesului presei tabloide americane referitor la o posibiliă căsătorie, după ce prietena sa, care îi este şi manager, Grace Miguel, a fost văzută purtând un inel de logodnă în timpul unei întâlniri cu artistul, în Miami, în perioada Crăciunului, relatează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
Informaţia privind cererea în căsătorie nu este însă o surpriză, Usher, care are o relaţie cu Grace Miguel din 2009, declarând recent că partenera sa l-a ajutat foarte mult la nivel personal, dar şi profesional, notează Mediafax.
"Am o parteneră şi un manager extraordinar. M-a ajutat într-unele dintre cele mai grele perioade din viaţa şi cariera mea. Ea a reuşit să mă ajute şi să mă înţeleagă pe deplin. Nu doar ca dansator, ca artist sau ca interpret, ci şi ca filantrop, ca om de afaceri şi ca om", a spus Usher într-un interviu pentru Billboard.
Usher s-a logodit cu managerul său
Cântăreţul american a cerut-o în căsătorie pe partenera sa de viaţă, Grace Miguel, cu care are o relaţie din anul 2009 şi care este şi managerul său.