Un nou sezon al serialului Sora Jackie, în premieră luna aceasta la Diva!

În cel de al șaselea sezon al serialului Sora Jackie, care debutează, în premieră la Diva, cu două episoade difuzate duminică, 28 iunie, de la ora 22:00, Edie Falco se întoarce în rolul asistentei medicale care încearcă să jongleze cu obligațiile sale personale și profesionale, în condițiile în care are obiceiul de a consuma multe pastile eliberate doar pe bază de prescripție medicală.
Dar oare nu renunțase la acest obicei în ultimul sezon? Ba da, însă după cum știu telespectatorii care i-au urmărit eforturile chinuitoare, lui Jackie nu i-a fost niciodată prea ușor să stea departe de pilule. În scurt timp, ea își reia vechiul nărav, înfuriindu-și nu numai familia și prietenii, ci și sponsorul care o ajuta să scape de această dependență.

Sora Jackie este un serial de comedie neagră despre Jackie Peyton (Edie Falco), asistentă medicală în departamentul de Urgențe al spitalului All Saints' din New York City, pentru care fiecare zi este o adevărată jonglerie, în care trebuie să se descurce cu pacienții, medicii, celelalte asistente și propriile ei alegeri.
Edie Falco a reușit, datorită rolului din acest serial, să depășească multe recorduri, în ceea ce privește numărul de premii câștigate. Printre altele, a câștigat de mai multe ori trofeele Emmy, Globul de Aur și SAG, pentru cel mai bun rol feminin într-un serial de comedie.

Urmăriți, în premieră la Diva, sezonul 6 al serialului Sora Jackie: primele două episoade vor fi difuzate duminică, 28 iunie, de la 22:00. În fiecare duminică vor fi difuzate câte două episoade.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod