Mona, o artistă pe care presa belgiană nu s-a sfiit sa o numeasca „Michael Buble la feminin”, va deschide concursul în cea de-a doua zi a Festivalului Mamaia 2011. Desi aflata în concediu, Mona a răspuns cu entuziasm propunerii fostului coleg in trupa Barock , chitaristul si compozitorul Dumi Dumitrache (pe textul Teodorei Ionescu) , de a interpreta o piesă în cadrul sectiunii „Creatie” a Festivalului Mamaia 2011. „Efemerele iubiri este o piesă cu care empatizeaza multa lume si in care eu mă regasesc cu totul”, spune artista si se pare ca juriul de la preselectie ii confirmă spusele.
Mona, pe numele ei real Mihaela Trifu, a fost solista trupei Barock pană în anul 1987 iar trei ani mai tarziu a părăsit Romania împreună cu sotul ei (antrenor federal de polo), stabilindu-se în Belgia. Desi pregătirea ei era una muzicală ( fiind absolventă a Şcolii Populare de Artă), Mihaela Trifu s-a perfectionat in Administratie , astfel incat in acest moment lucreaza pentru Comisia Europeană de la Bruxelles în cadrul Departamentului de Achizitii Publice. Serviciul si îndatoririle de mamă si sotie îi ocupă mult timp dar ea n-a renuntat la pasiunea pentru muzica.
Anul acesta a participat la Selectia Nationala a Belgiei la Eurovision iar din februarie piesa interpretată de Mona „Baby, when I see your smile” stationeaza în topurile posturilor de radio din Belgia, Olanda , Luxemburg si Franta.
Un comisar european pe scena Festivalului Mamaia 2011
25 August 2011
Posteaza comentariu