Uma Thurman nu a făcut operații estetice: Actrița a fost machiată în stilul "efortless parisienne chic"

Aspectul complet schimbat, aproape de nerecunoscut, al actriței americane la cea mai recentă apariție a sa în public nu are nicio legătură cu chirurgia estetică, fiind doar rezultatul unui machiaj, a asigurat make-up artistul vedetei americane, Troy Surratt, precizând că look-ul atât de intens comentat în presa internațională are chiar un nume: "efortless parisienne chic".
"Am decis cu Uma să realizăm o privire mai editorială, cu gene naturale", a explicat specialistul, care s-a concentrat, de această dată, pe buzele și pielea vedetei, potrivit declarațiilor făcute revistei "People", relatează agenția spaniolă de presă EFE, citată de Agerpres.

"Femeia trebuie să se simtă liberă și să poată experimenta în privința frumuseții sale. Este doar un machiaj, care se spală seara", a mai spus el, încercând să calmeze avalanșa de speculații legate de injecțiile cu botox sau operațiile la care s-ar fi supus, cu rezultate îndoielnice, fostul fotomodel de 44 de ani.

Aceste informații au apărut în mass-media referitor la înfățișarea cu totul deosebită pe care a avut-o Uma Thurman luni seara, când a participat la New York la avanpremiera miniserialului de televiziune "The Slap", notează Agerpres.

Troy Surratt a afirmat că este plictisit de folosirea în exces a genelor false de către celebritățile din lumea artistică și a subliniat că și-a propus să dea faimoasei sale cliente "un look super natural".
Scop în care a pregătit pielea actriței cu un masaj efectuat cu o cremă specială și apoi a aplicat un fond de ten strălucitor.