În fiecare an, ceremonia onorează cele mai importante realizări ale cinematografiei europene. Premiile Academiei Europene de Film se vor acorda în Berlin, pe 12 decembrie. Varianta editată și subtitrată a ediției de anul acesta a Premiilor Academiei Europene de Film va fi difuzată la HBO pe 19 decembrie, de la ora 18:25.
Alături de Toto și surorile lui, în competiția pentru cel mai bun documentar au intrat: A Syrian Love Story, în regia lui Sean McAllister, Amy (r.
O poveste universală despre legături de familie și noi începuturi, documentarul surprinde un fragment dintr-un tablou complex. Toto și surorile lui este un documentar observațional de lung metraj, filmat vreme de 14 luni în cartierul Ferentari din București și spune povestea a trei frați (Totonel, Ana și Andreea) nevoiți să se împace cu lipsa mamei și să se maturizeze înainte de vreme. Filmul prezintă copilăria atipică a celor trei și încercările lor de a înlătura obstacolele din drumul către o viață mai bună.