Hillary Clinton se clasează pe locul doi în topul 100, "la doar un vot distanţă de a obţine titlul de cea mai puternică femeie", au precizat autorii clasamentului, în care au fost incluse 24 de CEO, opt femei şefi de stat, 18 antreprenoare, un monarh şi Taylor Swift, relatează The Guardian în pagina electronică.
Cântăreaţa şi compozitoarea Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, a intrat în clasamentul din acest an direct pe poziţia 64, fiind cea mai tânără din top.
Însă cea mai bine plasată reprezentantă a industriei divertismentului este Beyoncé.
Criteriile folosite în stabilirea clasamentului Forbes sunt banii, prezenţa în media, sferele de influenţă şi impactul, relatează Mediafax.
Merkel, în vârstă de 60 de ani, prezentă în clasament de zece ori în ultimii 12 ani - de nouă ori pe locul întâi -, se confruntă cu provocări importante în viitor, potrivit Forbes. "Ea îşi poate pierde titlul pentru prima dată din 2010 încoace în favoarea singurei persoane cu o şansă credibilă şi calculabilă matematic de a «conduce» lumea, Hillary Clinton", subliniază revista.
Clinton, în vârstă de 67 de ani, a apărut în calsamentul Forbes începând din 2004, când a fost lansat, ca senatoare, secretar de Stat, personalitate influentă, iar acum din postura de candidată la fotoliul de la Casa Albă.
Cea mai bine plasată miliardară este Oprah Winfrey, cu o avere personală netă estimată la peste 3 miliarde de dolari, pe locul 12. Firma sa Harpo Productions a coprodus filmul Selma, care a obţinut multiple premii.
Anna Wintour, directoarea artistică a Condé Nast, este cea mai bine plasată femeie în mass-media, pe poziţia 28, în timp ce Arianna Huffington, reactorul-şef al Huffington Post ocupă locul 61, iar Katharine Viner, în vârstă de 44 de ani, noul readactor-şef al The Guardian, a intrat pentru prima dată în clasament, pe poziţia a 80-a.