Campania publicitară va fi lansată online, pe site-ul hm.com, în data de 30 aprilie, urmând să fie difuzată de către televiziunile de profil și în cinematografele din întreaga lume.
Stilul boem şi, totodată, modern dă tonul la H&M în această vară, cu rochii de plajă având imprimeuri paisley caleidoscopice, slipi de baie cu șnururi în lateral, precum și printuri cu frunze tropicale pe fuste lungi și fluide și pe sutienele costumelor de baie.
Ținutele monocromatice sunt de mare impact, efectul fiind potenţat de tunicile cu dantelă în partea din față, de maiourile și fustele cu volane, precum şi de rochiile lungi cu noduri decorative, accesorizate cu coliere argintii în tendinţe.
Costumele de baie sunt piesele de rezistență ale sezonului, în special modelele tip bustieră cu un umăr gol și volane sau cele decorate cu inele metalice în partea din față și în laterale.
„Această colecție conține toate articolele pe care le ador pentru perioada verii – costume de baie pentru zilele lungi petrecute pe plajă, precum și rochii fluide cu imprimeuri romantice pentru nenumăratele seri petrecute în compania prietenilor”, ne-a declarat Pernilla Wohlfahrt, Director de Creaţie la H&M.
Protagonistele spotului publicitar şi ale campaniei media sunt Joan Smalls, Natasha Poly, Doutzen Kroes și Adriana Lima. Ele întruchipează eroine de acțiune a căror misiune este să ajungă pe malul mării și să celebreze frumusețea verii. De asemenea, în campania publicitară pentru media tipărită, top-modelele se plimbă pe plajă purtând mai multe ținute-cheie destinate sezonului estival.
Campania publicitară va fi acompaniată în exclusivitate de melodia „Sun Is Shining”, compusă de Axwell /\ Ingrosso. Duoul format din Axwell și Sebastian Ingrosso, foști membri ai formației Swedish House Mafia, se pregătește în prezent de lansarea albumului de debut – coloana sonoră perfectă pentru vară.
„A fost minunat să colaborăm cu H&M la această campanie pentru vară, lansând melodia noastră „Sun Is Shining”. Suntem întotdeauna mândri să lucrăm cu branduri suedeze, iar cum vara se apropie în sfârșit, de-abia așteptăm ca toată lumea să asculte piesele următorului nostru album”, a mărturisit Axwell /\ Ingrosso.
© Copyright:
Top - modele şi o coloană sonoră exclusivă în noua campanie H&M de vară
Noua campanie H&M pentru vara acestui an, în care protagoniste vor fi top-modele, introduce unul dintre hiturile sezonului, respectiv piesa compusă în exclusivitate de Axwell /\ Ingrosso.
Posteaza comentariu