Tom Cruise vrea 50 de milioane de dolari de la tabloide

Actorul, care a divorţat de actriţa Katie Holmes în luna august 2012, a dat în judecată tabloidele americane In Touch şi Life & Style, cerând daune de 50 de milioane de dolari, după ce, anul trecut, a fost acuzat în aceste publicaţii că ar fi un tată iresponsabil.

Vorbind pentru prima oară despre divorţul de Katie Holmes, Tom Cruise s-a apărat împotriva articolelor din presă care au lăsat să se înţeleagă că şi-ar fi abandonat fiica, Suri, în vârstă de şapte ani, după ce s-a despărţit de mama acesteia, anul trecut, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.

"Nu am înlăturat-o pe Suri din viaţa mea - nici fizic, nici emoţional, nici financiar sau în alte feluri (...) Chiar şi atunci când lucram în străinătate şi nu puteam să o văd pe Suri, eram (şi suntem în continuare) extrem de apropiaţi", se arată în documentele depuse la tribunal, obţinute de site-ul tmz.com.

Ripostând faţă de un articol din tabloidul In Touch, ce purta titlul "Abbandoned by Daddy/ Abandonată de tati", actorul american a spus: "După cum arată numeroasele e-mailuri dintre mine şi mama lui Suri din această perioadă, am fost o prezenţă constantă în viaţa lui Suri.

Deşi sunt sigur că fiicei mele îi este dor de mine, când nu sunt cu ea (după cum şi mie îmi este dor), ea este un copil foarte fericit, avem o relaţie minunată şi conversaţii telefonice pline de veselie."

Katie Holmes a anunţat, pe 28 iunie 2012, că a depus la tribunal o cerere oficială prin care a solicitat divorţul de Tom Cruise. Actorul a fost, potrivit apropiaţilor săi, luat prin surprindere de iniţiativa soţiei sale.
Un acord financiar a fost încheiat de cei doi foşti parteneri de viaţă la mai puţin de două săptămâni după aceea.

Mariajul lor s-a încheiat oficial la sfârşitul lunii august 2012, în urma divorţului actriţa primind o pensie alimentară de 400.000 de dolari pe an.

Potrivit presei americane, Tom Cruise şi Katie Holmes au rămas în relaţii amicale şi continuă să comunice unul cu celălalt, de dragul fiicei lor, Suri, care locuieşte cu mama ei la New York, notează Mediafax.

Katie Holmes a obţinut custodia principală asupra micuţei Suri, iar Tom Cruise beneficiază de un drept de vizită substanţial.


Foto: AFP/Mediafax