Revista Life and Style a publicat un articol în ediţia ei din 30 iulie, al cărui titlu era "Suri plânge, abandonată de tatăl ei", ce includea şi o fotografie a fiicei în vârstă de şase ani a actorului, în lacrimi, la câteva săptămâni după suprinzătorul anunţ despre divorţul celor două vedete.
Avocatul actorului, Bert Fields, a spus că această publicaţie este "un comerciant ambulant sordid" şi a precizat că Tom Cruise a depus o plângere oficială pentru defăimare la un tribunal din Los Angeles, solicitând totodată daune de 50 de milioane de dolari, relatează agenţia Mediafax.
"Tom este un tată grijuliu, care o iubeşte foarte mult pe Suri. Ea reprezintă o parte importantă din viaţa lui şi aşa va fi pentru totdeauna. Să spui că a «abandonat-o» este o minciună infamă", a declarat avocatul Bert Fields într-un comunicat de presă.
"Să mai şi scrii acest titlu groaznic, alături de o fotografie cu Suri înlăcrimată, este de condamnat", a adăugat el.
În plângerea depusă la tribunal, citată de TMZ, avocatul spune că articolul, apărut în paginile revistei, nu reia tema "abandonului", explicând faptul că Suri plângea în acea fotografie pentru că încercase, fără succes, să îi convingă pe părinţii ei să îi cumpere un căţel.
Avocatul spune că articolul complet nu a fost citit de majoritatea oamenilor, care au văzut doar coperta revistei.
Katie Holmes a anunţat, pe 28 iunie, că a depus la tribunal o cerere oficială prin care a solicitat divorţul de Tom Cruise.
Mariajul lor s-a încheiat oficial la sfârşitul lunii august, în urma divorţului actriţa urmând să primească o pensie alimentară de 400.000 de dolari pe an.
Potrivit presei americane, Tom Cruise şi Katie Holmes au rămas în relaţii amicale şi continuă să comunice unul cu celălalt, de dragul fiicei lor Suri, care locuieşte cu mama ei la New York.
Katie Holmes a obţinut custodia principală asupra micuţei Suri, iar Tom Cruise beneficiază de un drept de vizită substanţial.
Cuplul s-a căsătorit într-un castel italian în noiembrie 2006.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu