Ţinute stilate pentru nuntă recomandate de Adina Buzatu

Ziua nunţii este un moment special în care toate privirile şi atenţia sunt adresate mirilor. De aceea, stilistul Adina Buzatu face câteva recomandări pentru ţinutele de ceremonie, în conformitate cu tendinţele din 2013.

Indiferent de tendinţele sezoniere, ceea ce atrage atenţia asupra unui costum bărbătesc şi îl face deosebit este calitatea stofei, rigurozitatea tiparului şi atenţia şi măiestria cu care a fost confecţionat. Costumul trebuie să îl avantajeze pe cel care îl poartă, să îi pună în valoare calităţile fizice şi să sublinieze o parte a personalităţii acestuia. Astfel, o persoană robustă nu trebuie să poarte revere înguste iar o personalitate artistică nu se va limita la clasica combinaţie alb-negru.

SMOCKINGUL, cea mai frecventă alegere în cazul ţinutelor de ceremonie, este piesa clasică asupra căreia, deşi s-a intervenit asupra detaliilor, a rămas în sine neschimbată.

Şi anul acesta linia jachetei de smocking  trebuie să fie cambrată iar pantalonii slim fit.

Culoarea anului este bleumarin (midnight blue) iar reverul şal are prioritate în faţa celui clasic. Acestea sunt noutăţile sezonului însă, cu siguranţă, alegerea acestora trebuie să îl avantajeze pe viitorul mire.

DINNER JACKET, pe lângă varianta tradiţională în alb sau ecru, care îşi păstrează eleganţa atemporală, aduce şi un aer de modernism datorită noilor nuanţe de bleu, gri sau bej. Purtată cu pantaloni în contrast, dinner jacket râmâne o alegere remarcabilă pentru ţinutele de ceremonie.

COSTUMUL, fie că este negru, bleumarin sau gri poate fi purtat în şi cazul unei nunţi, însă accesorizarea acestuia trebuie să fie atent făcută, astfel încât să se nu aibă aspectul office ak acestuia.


În 2013, costumele de ceremonie vor avea mici detalii care le vor diferenţia de cele obişnuite, însă nu vor fi atât de stricte precum smockingul.

CĂMAŞA este, de asemenea, foarte importantă în desăvârşirea ţinutei de ceremonie. Albul rămâne opţiunea unanim votată, iar calitatea ţesăturii face diferenţa. Cămăşile pentru ceremonie trebuie să aibă manşetă specială pentru butoni, dar şi nasturii ascunşi, acestea fiind caracteristici esenţiale în vestimentaţia de ceremonie.

Anul acesta, cămăşile de ceremonie trec bariera clasicului alb şi  sunt prezente şi în nuanţe de bleu, gri perlat, bordo, maro sau bleumarin. Dedicate persoanelor care doresc un look original acestea completează un costum de ceremonie fără a să îi ştirbească din eleganţă.

Şi în cazul cămăşilor colorate, manşeta pentru butoni este obligatorie.
BUTONII trebuie aleşi cu atenţie, atât din punct de vedere cromatic, dar şi al formei acestora, deoarece aceştia personalizează ţinuta.


ACCESORIZAREA
ţinutelor speciale trebuie să rămână în liniile eleganţei, fără exagerări care pot compromite întreaga ţinută. Uni sau imprimate, papionul, eşarfa sau cravata trebuie alese în funcţie de forma feţei, culoarea ochilor dar şi a tenului şi nicidecum asortate la buchete, rochii ale domnişoarelor de onoare sau alte elemente decorative ale evenimentului.

BATISTA de buzunar trebuie să fie în armonie cromatică cu aceste accesorii. Este demodată alegerea identică a culorii sau imprimeului pentru cele două elemente.
Dupa cum bine se ştie, detaliile fac diferenţa si de aceea calitatea accesoriilor trebuie să fie una ireproşabilă, respectiv din mătase naturală.

PANTOFII desăvârşesc ţinuta, esenţiale fiind calitatea pielii cât şi realizarea acestora. La astfel de ocazii sunt recomandaţi pantofii din piele lăcuită dar şi cei din piele semilucioasă, fără modele sau cusături decorative.
În funcţie de forma pantalonilor dar şi a preferinţelor personale raman ca variante şi pentru acest an atât pantofii cu şiret cât şi mocasinii.

Aceste recomandari se respectă şi în cazul NAŞILOR, cu menţiunea că aceştia trebuie să ştie culoarea accesoriilor mirelui pentru a nu le repeta.

1 din 11

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod