Tinerii români revoluționează educația, cercetarea și transporturile cu ajutorul tehnologiei

Robotul care se poate scufunda la o adâncime mult mai mare decât cea la care un om rezistă sub apă? Enciclopedia accesibilă printr-o interfață vocală? Gadgetul care localizează accidentele? Sunt doar câteva idei de proiecte care dovedesc talentul și cunoștințele tinerilor români înscriși pe platforma UPC, Smart Nation.
UPC România prezintă câștigătorii celei de-a doua ediții a competiției naționale de proiecte – Tech School – ale cărei premii au o valoare totală de 25.000 de Euro. Patru idei de proiecte câștigătoare primesc din partea UPC România bugetele necesare implementării, iar o a cincea idee îi aduce inițiatorului un loc la conferința globală TED Youth 2014. Proiectele sunt grupate pe categorii de vârstă - câte una pentru categoriile de 5 – 19 ani și 20 – 24 ani și 2 pentru categoria de  11 – 14 ani.

La categoria 11-14 ani, cele două proiecte Tech School care au impresionat toți jurații și au obținut cele mai multe voturi sunt VoicePedia HelpDesk, realizat de Cristina Braga din Mediaș, și Arduino GPS, ai cărui autori sunt Sebastian Darmaz și Laurențiu Ciobanu, ambii din Târgoviște.   La categoria 15-19 ani, proiectul câștigător îi aparține lui Iulian Lazăr (17 ani) din Constanța, recompensat cu 7.000 de Euro.
Este vorba despre Robotul subacvatic ROV1.0, care se poate scufunda la o adâncime mult mai mare decât cea la care un om rezistă sub apă.   La categoria 20-24 de ani proiectul care s-a detașat este  H.A.A.L (Human Accident Alert and Locator), un gadget de mici dimensiuni, care propune localizarea accidentelor în mod autonom. Cu ajutorul celor 7.000 de Euro și ghidat de sfaturi din partea mentorilor și a specialiștilor Tech School, Robert Coțofană în vârstă de 23 de ani, din Târgoviște, va transforma H.A.A.L într-un sistem performant de localizare a accidentelor, monitorizând în permanență accelerațiile/decelerațiile la care este supus corpul uman, avionul sau autoturismul.

Ideea unui joc tactic, pe ture,  cu un sistem de definire a caracterului și a abilităților personajelor - The Call of Syox - i-a adus lui Alexandru Bîrzanu (22 de ani), din Iași, premiul special din partea Juriului, constând în participarea la conferința globală TED Youth 2014.  Tech School este o competiție pe 5 arii ale tehnologiei – gaming, robotică, digital media, aplicații și astronomie.
În acest concurs au participat tineri cu vârste cuprinse între 11 și 24 de ani, care și-au înscris pe platforma www.smartnation.ro ideile revoluționare. Acestea au fost jurizate de oameni de știință români, mentori în cadrul programului, precum Adrian Buzatu – cercetător la Universitatea din Glasgow, Scoția și membru ATLAS/CERN, Cătălina Oana Curceanu – prim-cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare și al fizicii nucleare în cadrul Laboratori Nazionali di Frascati dell’INFN – Roma, Italia,  Adrian Dorobăț – game designer la Gameloft, Viorel Spînu – cofondator Robofun, Bogdan Florescu - cofondator Adonis Software, Ionuț Cotoi - președinte inventeaza.ro, precum și Victor Kapra - unul dintre cei mai cunoscuți și relevanți bloggeri din România pe noi tehnologii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod