Reprezentanţii localităţii Küsnacht, situată pe malul Lacului Zurich i-au acordat vedetei dreptul de rezidenţă, decizie făcută publică vineri.
"Sunt foarte fericită în Elveţia, mă simt acasă aici. Nu îmi pot imagina un loc mai bun în care să trăiesc", a declarat Tina Turner revistei Blick, citată de Mediafax. Ea a apreciat respectul pe care elveţienii îl au pentru viaţa privată.
Tina Turner s-a retras din viaţa publică după turneul său ce e avut loc în 2008/2009.
Potrivit publicaţiei elveţiene Blick, cântăreața intenţionează să renunţe la cetăţenia americană atunci când va primi paşaportul elveţian.
Tina Turner, al cărei nume adevărat este Anna Mae Bullock, s-a născut pe 26 noiembrie 1939, în Brownsville (Tennessee). Tatăl ei lucra pe o plantaţie de bumbac, iar mama ei era de origine indiană. Cântăreaţa a trecut, de altfel, la budism în 1970.
După liceu, Tina Turner s-a mutat la Saint Louis, atunci capitala blues-ului, unde l-a întâlnit pe Ike Turner, un chitarist cu opt ani mai în vârstă decât ea. Primul lor single - "Fool in Love" - a urcat pe primul loc în topul Hit Parade, notează Mediafax.
Consacrarea ei în cariera solo a venit în 1966, odată cu lansarea piesei "River Deep Mountain High", compusă pentru ea de Phil Spector.
Căsnicia ei a început să se degradeze după ce Ike Turner a devenit dependent de droguri şi abuziv, Tina Turner părăsindu-l pe 2 iulie 1976 şi luând cu ea cei patru copii ai cuplului, dintre care doi pe care soţul ei îi avea dintr-o relaţie anterioară.
În timpul divorţului, ea a renunţat la orice sprijin din partea lui Ike şi la drepturile asupra melodiilor comune. Şi-a început cariera solo în 1984, la New York, când avea datorii de o jumătate de milion de dolari şi trăia doar din ajutorul social. În acelaşi an, la vârsta de 45 de ani, Tina Turner a câştigat patru premii Grammy pentru albumul de revenire "Private Dancer" şi a apărut, alături de Mel Gibson, în filmul "Mad Max - Beyond Thunderdome".
A mai jucat în numeroase filme şi a lansat alte 10 albume muzicale, primind numeroase premii.
Foto: AFP/Mediafax