Multe femei s-au întrebat, probabil, dacă atunci când vor da naștere copilului lor, va fi nevoie să se mai îngrijească și de machiaj. Specialistul în make-up, Stela Ciciu, răspunde categoric da. Nu trebuie adoptat un machiaj sofisticat sau prea încărcat, însă câteva etape de bază nu vor fi niciodată greu de realizat, ba mai mult, în prima poză cu bebelușul vostru veți ieși minunat.
“Sunt sigură că în momentul în care programați nașterea sau se apropie termenul, machiajul este ultimul lucru la care vă gândiți și că cel mai important este ca atât mama, cât și copilul să fie bine.
Nașterea trebuie privită ca un antrenament de cardio foarte intens sau ca o baie în piscină, de aceea Stela Ciciu recomandă un machiaj minimal, rezistent la apă: „Pentru ten, alegeți un fond de ten waterproof, rezistent la transfer, și puțin anticearcăn în zona ochilor. Pentru pleoapa mobilă a ochilor aplicați un fard natural, apropiat de culoarea pielii, iar pe linia genelor, unul într-o nuanță cu 3-4 tonuri mai închis. Pentru gene alegeți un rimel rezistent la apă, iar sprâncenele aveți grijă să le pensați și să le conturați, deoarece acestea schimbă total fizionomia. În ceea ce privește blush-ul, vă recomand o nuanță naturală, iar pentru buze, în funcție de preferințele fiecăruia, alegeți un tratament de buze, un glos sau un ruj natural, de ce nu”, a încheiat make-up artistul.