Taylor Swift, singura femeie care a câştigat de două ori Grammy-ul pentru albumul anului

Cântăreţul hip-hop Kendrick Lamar a fost marele învingător al celei de-a 58-a ediţii a galei Grammy, câştigând printre altele trofeele la categoriile cântecul anului şi discul anului, iar cântăreaţa Taylor Swift a primit premiul pentru albumul anului.
Taylor Swift devine astfel prima femeie care a câştigat acest premiu de două ori. Cântăreaţa pop-country a primit trofeul pentru albumul anului pentru discul său "1989", potrivit Mediafax

Taylor a primit la ediţia din acest an a premiilor Grammy trei trofee, inclusiv cel pentru cel mai bun album pop vocal, tot pentru "1989". Acesta a fost cel mai bine vândut album din lume, în 2014.

"Fiind prima femeie care câştigă premiul pentru albumul anului de două ori la gala Grammy, doresc să le spun tinerelor: Vor fi oameni care pe parcursul drumului vostru vor încerca să vă submineze sau să profite de pe urma succesului vostru sau a celebrităţii voastre.
Dar dacă vă concentraţi asupra muncii voastre şi nu lăsaţi acele persoane să vă abată de la drumul vostru, cândva, când veţi ajunge unde vă doriţi, vă puteţi uita în jur şi veţi şti că voi şi oamenii care vă iubesc v-au adus acolo. Şi acesta va fi cel mai fericit sentiment din lume
", a declarat Taylor Swift în cadrul discursului său de pe scena premiilor Grammy.
 
Foto: Hepta