A.P.I.R ,producătorul celei mai spectaculose idei de până acum, pusă și în practică, s-a ambiționat, și chiar acum, pe timp de criză, a investit în spectacolul „Tarâmul Basmelor-Începuturi” zeci de mii de euro. Pentru că este un spectacol în care se vor îmbina proiecții de animație și teatru, Alin Panc, președintele A.P.I.R., a angajat graficieni cu mare experiență care au lucrat pentru multe filme chiar la Hollywood.
Copiii și nu numai vor fi fascinați de costumele ce au fost confecționate din piele și de accesoriile pe care actrița Eugenia Șerban, care o va interpreta pe Muma Pădurii, le-a comandat special. Cele 6 măști din latex pe care le va purta Zmeul Zmeului comandate în SUA, săbiile, buzduganul lui Greuceanu, toporele și alte arme cu care se vor lupta personajele noastre de basm au fost create special să ofere protecție actorilor și au costat mult peste așteptări. Colierul pe care-l va purta Ileana Cosânzeana, inelul Zmeului, brățara lui Harap Alb au fost de asemenea scump plătite deoarece au fost lucrate manual din pietre speciale.
“Tărâmul Basmelor-Începuturi” este locul în care copilul tău și copilul din tine se pot întâlni. “Când inimile bat una pentru cealaltă, când mușchii se-ncordează în același timp, când nervii se-ntind împreună, când tot trupul și spiritul s-adună într-o ultimă-ncercare s-atingă același nobil țel...magia se-ntâmplă”, spune naratorul spectacolului Eusebiu Ștefănescu.
Premiera spectacolului va fi pe 11 mai 2013, ora 11.00, în sala Epika, “Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City”.