Imediat dupa incheierea Jocurilor Olimpice de la Londra 2012, P&G a organizat in cadrul complexului sportiv “Sydney 2000” de la Izvorani Tabara Sportiva Procter&Gamble. In aceasta tabara au participat 100 de copii ce au fost initiati timp de mai multe zile, de catre sportivi romani, in tainele sportului si ale dezvoltarii fizice armonioase, fiindu-le prezentate in acelasi timp valorile olimpice.
Parte a campaniei “Multumesc, mama!”, Tabara Sportiva P&G este o initiativa necesara pentru copiii din Romania, acest lucru fiind confirmat de un studiu realizat pentru P&G la inceputul acestui an. Studiul releva ca aproape jumatate dintre copiii din Romania (43%) nu practica activitati sportive, in timp ce gradul de implicare al copiilor in astfel de activitati organizate in afara orelor de educatie fizica este de doar 14%.
Avand in vedere ca 77% dintre copiii implicati in activitati sportive in afara scolii sunt incurajati de parinti si de prieteni, P&G a decis sa se implice in actiuni de promovare si comunicare a beneficiilor sportului, prin evenimente dedicate copiilor, sportivilor si mamelor acestora.
Tabara sportiva Procter&Gamble s-a desfasurat pe parcursul a sapte zile, cu ceremonii de deschidere si inchidere si 5 zile de activitati sportive in concordanta cu culorile cercurilor olimpice: ziua 1 – albastru – inot, ziua 2 – galben – sporturi de echipa, ziua 3 – negru – tenis, ziua 4 – verde – ping-pong, ziua 5 – rosu – arte martiale. Campionii romani care s-au alaturat acestei initiative – Monica Iagar, Ionela Cozma, Anca Sipos, Otilia Badescu, Claudia Nitu si Cristina Bujin – au fost alaturi de copii pe parcursul acestei tabere, fiecare explicandu-le regulile de baza in fiecare dintre sporturi, insuflandu-le in acelasi timp spiritul de fair-play si valorile olimpice intr-o maniera interactiva.
La ceremoniile de deschidere si inchidere a taberei au fost prezenti si parintii, care au putut afla mai multe despre importanta sportului si a activitatii fizice in dezvoltarea armonioasa a copiilor de la sportivi si antrenori.
De asemenea, membrii trupei LaLa Band au fost alaturi de copii, distrandu-se impreuna cu activitati tipice de tabara, care sa faca aceasta experienta una de neuitat.
Tabara sportiva P&G este parte a proiectului “Multumesc, mama!” prin care P&G sustine toate mamele din Romania si incurajeaza implicarea tinerilor in sport. Cei 100 de copii participanti au fost selectati prin intermediul promotiilor realizate in perioada 1 mai – 15 iulie de catre P&G, prin brandurile sale Pampers®, Ariel®, Always®, Fairy®, Lenor®, Blend-a-Med®, Duracell®, Head&Shoulders® si Gillette®. Filmele campaniei, prin care se sarbatoresc mamele campionilor romani, pot fi vizualizate accesand link-ul: http://www.youtube.com/proctergambleromania.
TABARA SPORTIVA P&G: VALORI OLIMPICE SI SPORT ALATURI DE CAMPIONI ROMANI
Imediat dupa incheierea Jocurilor Olimpice de la Londra 2012, P&G a organizat in cadrul complexului sportiv “Sydney 2000” de la Izvorani Tabara Sportiva Procter&Gamble. In aceasta tabara au participat 100 de copii ce au fost initiati timp de mai multe zile, de catre sportivi romani, in tainele sportului si ale dezvoltarii fizice armonioase, fiindu-le prezentate in acelasi timp valorile olimpice.
Posteaza comentariu