Szobi Cseh a murit. Cascadorul a fost răpus de cancer

Din 1967, Szobi Cseh a fost promotorul şcolii de cascadorie din România

A ocupat până în 1979 poziţia de metodist la Studioul Cinematografic din Buftea şi consilier de lupte al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), ipostază în care a colaborat la realizarea tuturor filmelor produse în perioada respectivă de studiourile cinematografice române, care conţineau secvenţe de acţiune-lupte, şi a făcut unele dintre cele mai dificile cascade, o parte unicat pe plan mondial.

Din 1974 a colaborat la realizarea a 38 de filme artistice în străinătate, ca regizor de acţiune-lupte şi cascador.

În 1975, a fost coordonatorul şcolii de cascadori din Germania.

Pe 8 ianuarie 1990, Cseh a înfiinţat Asociaţia Cascadorilor Profesionişti din România, fiind ales preşedinte al acesteia.

De asemenea, între 1999 şi 2002 a colaborat la realizarea secvenţelor de acţiune în peste zece filme artistice străine realizate în ţară, inclusiv "Amen", în regia lui Costa-Gavras.

Cascadorul a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.

În 2011, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cascadorului Szoby Cseh.

Acesta a declarat atunci că el s-a dus de bună voie la ofiţerii Securităţii pentru a "face ordine în studiouri", explicând că exista foarte multă corupţie în industria cinematografiei.

Anul trecut, pe 22 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că Szobi Cseh nu a colaborat cu Securitatea, relatează Mediafax.

Szobi Cseh a jucat în filme precum "Inimă de ţigan" (Alexandru Fotea, Iura Luncaşu, 2007), "Totul se plăteşte" (1986), "Colierul de turcoaze" (1985), "Masca de argint" (1985) (toate trei, filme regizate de Gheorghe Vitanidis, în seria "Mărgelatu"), "Burebista" (1980), "Profetul, aurul şi ardelenii", de Dan Piţa, "Un august în flăcări" (1974), "Un comisar acuză", de Sergiu Nicolaescu.

Szobi Cseh a fost pasionat şi de sculptură.
A fost membru de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici şi membru al Asociaţiei De Arte Da Vinci.

Unul dintre proiectele sale de suflet a fost Gladiator, iniţiat în 2005. Programul are ca scop prevenirea şi combaterea comportamentului antisocial la copii - pentru integrarea socială a copiilor fără posibilităţi materiale, orfani sau din familii dezorganizate, lipsiţi de adăpost sau cu handicap, inclusiv cei cu probleme de violenţă şi delincvenţă juvenilă.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • M.P. pe 1 Aug 2014, 22:19
    Dumnezeu sa-l odihneasca .

    Vestea asta m-a bulversat. L-am cunoscut personal pe Sobi. O colega , a mea, din liceu, a fost prietena lui.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod