Surpriză la ecograf: Kate Middleton, însărcinată cu gemene!

La cea mai recentă ecografie, Kate, soția prințului William - care nu se simte prea bine la a doua sarcină și a fost nevoită să își anuleze angajamentele oficiale pentru a se odihni la părinți, în Berkshire - a aflat că are gemene.

"Când s-au uitat la ecran (prințul William și ducesa de Cambridge — n.r.) și au văzut două ființe micuțe, au fost bulversați", scrie luni site-ul revistei Elle, preluat de 7sur7.be și citat de Agerpres.

"William și-a sunat imediat tatăl să îl anunțe", adaugă sursa. Prințul Charles a mers apoi la regina Elisabeta a II-a, care a aflat că va avea două strănepoate, iar informația ar proveni direct de la palatul Buckingham.

Kate se simte atât de rău că vrea doar să stea cu familia sa şi să nu mai fie în atenţia publiculuisursa citată de Daily Mail
Casele de pariuri au început deja speculațiile pe tema numelor celor două fetițe, cele care revin cel mai des fiind Elisabeth și Victoria, notează Agerpres.


Ducesa de Cambridge este însărcinată în zece săptămâni cu cel de-al doilea copil şi s-a refugiat la vila părinţilor săi din Bucklebury, din cauza greţurilor matinale severe de care suferă, informează ziarul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, Kate (32 de ani) s-a deplasat la casa părinţilor săi împreună cu fiul său, prinţul George, şi cu dădaca Maria Borallo.

Ducesa a cerut astfel ajutorul mamei sale, Carole Middleton, pentru a putea face faţă greţurilor severe de care suferă, la fel ca la prima sarcină.
Daily Mail notează că cele două au încercat chiar şi tratamente alternative, pe care le-au găsit pe Internet.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod