Studiu: Roşiile protejează organismul împotriva maladiilor cardiace

Dietele bogate în roşii reduc cu 26% riscul de apariţie a maladiilor cardiace, însă nu protejează organismul împotriva riscului de accident vascular cerebral. Efectul protector contra bolilor cardiace se datorează unor compuşi prezenţi în aceste legume, afirmă cercetătorii de la Universitatea Tufts din Boston.
Licopenul este un antioxidant care oferă tomatelor culoarea roşie şi se găseşte în concentraţii ridicate în aceste legume, dar şi în produse derivate precum sucul de roşii, ketchup şi pasta de tomate, informează ziarul britanic Daily Mail, citat de agenţia Mediafax.

Potrivit cercetătorilor americani, consumul regulat de licopen, vreme de mulţi ani, are un efect protector consistent asupra inimii.

Autorii studiului au ajuns la această concluzie după ce au analizat o serie de date provenind din diverse studii realizate pe parcursul unui deceniu, cu scopul de a identifica efectele pe care licopenul le are asupra sistemului cardiovascular.

Câteva studii anterioare despre relaţia dintre licopen şi bolile cardiace au generat rezultate neconcludente.

Unele dintre acestea au arătat faptul că o concentraţie ridicată de licopen în organism este asociată cu un număr mai mic de infarcte, însă alte studii nu au reuşit să identifice niciun beneficiu pentru starea de sănătate.

Cercetătorii de la Universitatea Tufts au comparat datele provenind din dosarele medicale ale câtorva sute de pacienţi care au participat la un studiu de lungă durată despre bolile cardiace, denumit Framingham Offspring Study, organizat în Statele Unite.

Participanţii şi-au notat "tiparele" alimentare pe care le aveau de-a lungul anilor, precizând în notiţele lor inclusiv dacă roşiile sau produsele din roşii făceau parte în mod regulat din dietele lor.

Rezultatele acestui studiu, publicate în cel mai recent număr al British Journal of Nutrition, au arătat faptul că dietele pe bază de alimente ce conţin licopen, ţinute pe o perioadă de peste 11 ani, reduc riscul de apariţie a maladiilor cardiace cu 26 procente, însă nu au niciun efect asupra riscului de declanşare a accidentelor vasculare cerebrale.

În 2012, cercetătorii finlandezi au descoperit că bărbaţii care au în organism cele mai mici concentraţii de licopen se confruntă cu un risc mai mare cu 60% de a suferi un infarct, notează Mediafax.

Alte studii recente sugerează faptul că roşiile ar putea avea chiar şi potenţialul de a alunga depresia, iar proprietăţiile lor antioxidante sunt asociate de multă vreme cu reducerea riscului de aparţie a cancerului de prostată.


Foto: Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
11 Februarie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod