Studiu: De ce îşi găsesc femeile hainele potrivite abia la 57 de ani?

Dacă ai fost exasperată colindând o zi întreagă toate magazinele fără să fi găsit o rochie care să-ţi vină perfect, trebuie să ştii că aşa ceva e normal. Un studiu recent arată că durează 40 de ani până când femeile îşi găsesc hainele pe care le doresc şi abia de la 57 de ani încolo au deplină încredere în alegerile lor în materie de modă.

Anna Wintour (foto), în vârstă de 62 de ani, editorul-şef al revistei Vogue, arată fabulos orice ar purta. La fel şi Helen Mirren (67 de ani), Meryl Streep (63 de ani) şi Judi Dench, interpreta rolului de şefă a lui James Bond, scrie cotidianul britanic Daily Mail.

Potrivit studiului amintit, după pragul celor 57 de ani, femeile din Marea Britanie returnează mai puţine haine. 43% dintre aceste cliente merg la cumpărături o dată pe lună pentru a se relaxa şi descriu această experienţă ca pe una plăcută, spre deosebire de femeile tinere, care se întorc acasă istovite fizic şi psihic.

"Rezultatul arată clar că trece foarte mult timp înainte ca femeile să ştie ce vor să vadă atunci când merg la shopping", a declarat Niki Blackmore, purtătorul de cuvânt al site-ului www.myhigh.st, care a realizat sondajul pe un eşantion de 2.000 de femei.
Aceasta a adăugat că în primii 40 de ani femeile îşi caută linia vestimentară potrivită, căutând hainele dorite în magazine sau pe internet, şi sfătuindu-se cu rudele sau cu prietenii.



"Ajunse la 50 de ani, doamnele încep să ia singure deciziile, devin mai înţelepte şi aleg mai bine croielile şi mărimile", explică Blackmore. "Cu timpul, vine şi încrederea. Femeile mai în vârstă îşi acceptă formele corpului şi sunt capabile să cumpere şi să se îmbrace cu încredere", a mai spus acesta.

Studiul mai arată că nouă din zece femei de peste 50 de ani cred că produsele cumpărate merită banii de fiecare dată când ies din magazin, iar un sfert dintre respondente nu cred că are rost să ceară o reducere de preţ.

Aproximativ opt din zece subiecte cred despre ele însele că se pricep de minune să vâneze chilipirurile şi fac cele mai bune cumpărături oriunde ar merge.
Şase din zece femei de această vârstă caută pe internet informaţii înainte de a cumpăra ceva, în timp ce un sfert dintre ele îşi cumpără online majoritatea hainelor, relatează Daily Mail.

Opt din zece femei cred că ştiu ce li se potriveşte atunci când cumpără haine, iar 97% se simt bine când poartă ţinutele achiziţionate.

După 57 de ani, cele mai multe femei îşi completează garderoba cu produse din două sau trei magazine, după ce se familiarizează cu produsele şi mărimile prezentate.

De regulă, femeile de această vârstă din Marea Britanie fac cheltuieli modeste, în jur de 71 de euro pentru fiecare ieşire lunară la cumpărături.

Iar când dau banii pe un produs, rareori îl returnează: respondentele au spus că ar putea returna un articol din 20 cumpărate. "Femeile de 57 de ani nu aruncă mulţi bani pe haine, dar pun mult preţ pe ceea ce cumpără şi sunt mult mai puţin frivole decât până la această vârstă", a declarat Niki Blackmore.

"Studiul arată că achiziţia hainelor ţine de pricepere, de abilitatea de a recunoaşte unde să faci cumpărături, ce să cumperi şi ce arată bine. Ţine de încrederea de a cere o reducere dacă preţul nu e just, de a vâna chilipirurile în loc să iei primul lucru văzut în magazin", a explicat purtătorul de cuvânt al myhigh.st.

"Toate aceste concepte explică de ce tot mai multe femei de o anumită vârstă preferă să caute şi să cumpere online hainele.

Vestea bună este că avem o generaţie de femei care sunt îndrăzneţe, pricepute şi sensibile când îşi cumpără haine", a mai spus Niki Blackmore.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
3 Octombrie 2012