Ștefan Stan nu mai colaborează cu Smiley

Câştigătorul primului sezon al show-ului "Vocea României" a renunțat la colaborarea cu casa de producție a fostului său antrenor.
Ştefan Stan a dezvăluit pentru ziarul Ring că Smiley, în echipa căruia el a câştigat concursul "Vocea României", l-a ajutat să se lanseze în muzică, însă a trebuit să renunțe la colaborarea lor. Motivul: Ştefan Stan a semnat un contract cu o altă casă de producţie, Universal, în detrimentul relației cu Ha Ha Ha Production.

"În momentul de faţă nu mai colaborez cu Ha Ha Ha Production.
Am lucrat cu Smiley, dar doar pentru albumul meu de debut, <<Povestea mea>>. Eu sunt un artist al Universal Music România. Ei mi-au sugerat o colaborare cu Tommo Production, cei care au lansat-o pe Nicole Cherry"
, a explicat Ştefan.

"Am făcut deja un prim single care sună demenţial. Este exact pe stilul meu, pe ce simt eu acum. Este de fapt despre viaţa personală a mea, a ta, a oricui. Singurul impediment e că-i în limba engleză.
Am încercat cu versuri în limba română, dar nu a ieşit cum trebuie. Va fi lansat la finele lunii octombrie sau începutul lui noiembrie"
, a mai spus Ştefan Stan pentru ziarul citat.


Foto: Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
10 Octombrie 2013