Tribunalul Bucureşti a respins, joi, 5 martie, apelul formulat de societatea lui Ivanof în contradictoriu cu Ştefan Bănică, reprezentat de avocatul Mihail C. Barbu, menţinându-se hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti care dispusese, în 2 iunie 2014, respingerea în întregime a cererii depuse de IPG Impact SRL de întabulare/înscriere provizorie a unui drept de ipotecă legală în favoarea sa.
Aceasta este a treia hotărâre prin care instanţa infirmă pretenţiile lui Sabin Ivanof, relevă un comunicat de presă, remis de avocatul lui Bănică Jr., notează Gândul.
"Între clientul nostru Ştefan Bănică şi S. C. IPG Impact S.R.L. (societate în insolvenţă), coordonată de Sabin Ivanof, există o situaţie litigioasă generată de nerespectarea de către această societate comercială a termenului în care trebuia să finalizeze lucrările cu privire la un imobil din Bucureşti, situaţie a cărei realitate Sabin Ivanof încerca să o ascundă în prima parte a anului 2014 proliferând mai multe acuzaţii la adresa lui Ştefan Bănică", a explicat avocatul.
Posteaza comentariu