Sports Day la Şcoala Britanică din Bucureşti

25 Mai 2011
Facebook Twitter Comenteaza
Sports Day la Şcoala Britanică din Bucureşti
Azi, 25 mai, sub soarele cald de primăvară, stadionul “Iolanda Balas”, a fost  invadat de culorile roşu, galben, albastru şi verde, culorile tricourilor purtate de elevii de la Şcoala Britanică din Bucureşti pentru casele BSB pe care aceştia le reprezintă.

Întrecerea a demarat cu toţi cei 400 de elevi, cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani, care s-au adunat pe gazonul stadionului, unde împreună cu profesorii  au participat la întreceri individuale şi pe echipe, încercând să adune cât mai multe puncte valoroase pentru casele lor, fiind pe rând încurajaţi de colegi, de părinţii şi fraţii mai mici sau mai mari, care au urmărit evenimentul din tribune.

Câştigătorii de anul trecut, Casa Danube (în albastru) şi-ar fi dorit ca această performanţă să se repete dar anul acesta Casa care a câştigat Cupa a fost Casa Argeş (în tricouri de culoare roşie).


Competiţia a fost destul de strânsă, cu emoţii mari, dar mai presus de orice Sports Day este un eveniment care încurajează participarea, cooperarea şi munca în echipă a elevilor, mult mai mult decât ideea de a învinge la nivel individual. Echipa câştigătoare – Argeş - a primit Cupa de la Vicecampioana Olimpică de la Atena – Ionela Târlea – cea care i-a felicitat pe toţi participanţii la acest eveniment minunat.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod