"Spărgătorul de nuci", feerie pe gheaţă

Biletele la spectacolul de balet pe gheaţă rusesc din 19 ianuarie sunt pe cale de epuizare.

Cei care-şi doresc să-i vadă, la 19 ianuarie, în Bucuresti, pe patinatorii celei mai faimoase trupe de balet pe gheaţă (Saint Petersburg State Ballet on Ice) ar trebui să se grăbească, deoarece biletele sunt pe cale de epuizare.


Organizatorii anunţă deja că biletele de 50 de lei, din categoria 5, au fost vândute în totalitate. De asemenea, se apropie de epuizare alte două categorii de bilete. În acest moment, se mai găsesc bilete cu preţuri cuprinse între 100 de lei şi 300 de lei.

Spectacolul va avea loc la Sala Palatului, pe 19 ianuarie, de la ora 20.00.

Celebra trupă de balet vine la Bucureşti pentru a prezenta o piesă la fel de faimoasă ca şi creatorul ei: „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Cei mai experimentaţi patinatori vor împleti baletul cu dansul şi patinajul într-un decor feeric - o scenă inghetata, special creata pentru acest spectacol!

Saint Petersburg State Ballet on Ice este considerată una dintre bijuteriile Rusiei.
Această producţie de succes a fost gazduită până acum de peste 7.000 de scene din toată lumea.

Compania Saint Petersburg State Ballet on Ice a fost pioniera ideii de balet pe gheaţă. A fost pentru prima dată în lume când un balet clasic a fost pus în scenă pe un patinoar instalat pe scena unui teatru.

Cei care nu vor să rateze acest eveniment mai pot găsi bilete la magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), librariile Adevarul si Eminescu, magazinele Diverta, Flanco, Victoria şi Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi statia de metrou Unirii 1.

Cei care doresc să comande biletele online o pot face pe site-urile biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro şi myticket.ro.

Preţurile biletelor sunt următoarele: 300 lei (categoria VIP), 250 lei (categoria 1), 200 lei (categoria 2), 150 lei (categoria 3), 100 lei (categoria 4).

Spectacolul "Spărgătorul de nuci", prezentat de Saint Petersburg State Ballet on Ice, va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, la 19 ianuarie 2012, de la ora 20.00, şi este un eveniment organizat de Project Events.

Parteneri media: Eva.ro, Magic FM, Cancan, Ring, Sapte Seri, Zile si Nopti, VIP, Centrul Vechi, Stop To Shop, Port.ro, iConcert.ro, OrasulM.eu, ADPM.ro, Ziare.com, Kudika.ro, BestMusic.ro, Ele.ro, Ciao.ro, BucharestHerald.com, eComunicare.ro, Indoor Media, Zoom, Inga Media, WideScreen Media, Cocor MediaChannel, Carpat Guard, Spard Team.