Andreea Marin a sesizat Poliţia Ilfov, vineri noapte, că i-a fost spartă casa, hoţii fiind căutaţi de către poliţişti, care au deschis un dosar de cercetare şi i-au audiat pe vecinii acesteia şi un angajat al firmei care asigură paza în complexul rezidenţial în care vedeta locuieşte.
Deşi intruşii au făcut un deranj minor, fără să plece cu geanta plină de bijuterii sau bani, Tuncay Ozturk spune incidentul ar fi putut avea urmări tragice. Mai mult, el crede că povestea nu s-a terminat aici.
"Din păcate, am avut o experienţă tristă. Vineri, soţia mea era în Turcia, iar eu am stat toată ziua acasă. Abia pe seară am ieşit să iau cina cu nişte prieteni. Când m-am întors, în jurul orei 23.45, am intrat în casă şi am observat urme de tălpi cu noroi pe podea şi pe scările interioare. M-a pus un pic pe gânduri faptul că poarta era deschisă. Am închis-o şi am urcat la etaj să mă pregătesc să plec la aeroport, să-mi iau soţia. Peste tot era foarte murdar, atunci am înţeles că cineva intrase în casă. Laptopul şi geanta mea cu banii erau încă în locul unde le aşezasem, nu dispăruse nimic din ele. Atunci m-am gândit că poate cineva se află încă în casă. Am închis uşa de la grădină şi pe cea de la intrarea în casă, am ieşit afară şi am sunat la firma de pază şi la poliţie. Au venit, au inspectat casa, însă nu au găsit nimic. Mai târziu a venit şi Andreea. Din păcate, cu două zile înainte, camera video din primul living se stricase şi doar camera din curte şi cea de la biroul nostru erau funcţionale", a declarat Tuncay pentru Click!.
Posteaza comentariu