Reader's Digest a initiat un sondaj in urma caruia cei chestionati au trebuit sa raspunda la intrebari precum: "Cum va arata Romania peste 30 de ani?", "Va deveni o tara de pensionari sau romanii care au emigrat se vor intoarce sa traiasca aici?", "Ne vom aglomera in birouri moderne sau, dimpotriva, vom lucra de acasa, pe Internet?", "Vom fi prea ocuapti sa ne facem prieteni?", "Vom scapa de coruptia politica?", "Vor fi copii de atunci mai destepti decat cei de acum?".
Rezultate obtinute au fost extrem de interesante. De exemplu, 76% dintre romani nu cred in urbanizarea tarii, iar 73% dintre ei sunt siguri ca nu vom scapa nici peste 30 de ani de coruptia din mediul politic. De asemenea, 54 % cred ca tinerii nu se vor mai casatori, preferand parteneriat fara obligatii, iar 48% sunt de parere ca principalul mijloc de a-ti gasi un partener de viata este internetul.
Una dintre surprizele sondajului a fost aceea ca moldovenii s-au situat pe primul loc la capitolul optimism, inaintea muntenilor, ardelenilor si a bucurestenilor. Mai mult, din Moldova, regiunea din care au plecat cei mai multi romani pentru a lucra in alte tari, provine si cel mai ridicat procent al celor care sunt de parere ca romanii emigranti se vor intoarce totusi si vor ramane in tara lor.
Sondajul a fost efectuat de IMAS, in luna iunie 2008, pe un esantion multistadial (211 puncte de esantioane in 99 localitati).
Posteaza comentariu