Bronzarea la solar este extrem de nocivă pentru persoanele sub 18 ani şi pentru cele cu aluniţe, la fel de periculoasă precum fumatul sau consumul de droguri, a declarat, marţi, preşedintele Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirugicală, dr. Mihaela Leventer, relatează Mediafax.
"Nu este nicio diferenţă între statul la solar, fumatul şi consumul de droguri. Toate au riscuri vitale. Evitarea acestor situaţii riscante ar îmbunătăţi semnificativ speranţa de viaţă sănătoasă", a subliniat Leventer, citând un studiu al Skin Center Foundation.
Persoanele care stau la solar periodic prezintă un risc cu 74 la sută mai mare să facă melanom decât cele care nu fac asta. Riscul celor care se bronzează la solar este, de asemenea, de 2,5 ori mai mare să facă un carcinom scuamos, respectiv de 1,5 ori mai mare să dezvolte un carcinom bazocelular, se mai precizează în acelaşi studiu.
În ciuda riscurilor asociate cancerului de piele, solarul nu duce lipsă de clienţi. "Industria solarelor reprezintă o afacere estimată la cinci miliarde de dolari pe an", a precizat, Leventer citând studiul american.
Potrivit medicului, Societatea Română de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirugicală (SRMEDCC) militează ca deţinătorii de aparate de bronzat artificial să fie obligaţi să limiteze accesul tinerilor sub 18 ani fără acordul scris al părinţilor şi să interzică intrarea persoanelor cu aluniţe numeroase. Aceste prevederi se aplică deja în Australia, SUA şi în unele ţări europene.
Conform estimărilor SRMEDCC, incidenţa apariţiei unei forme de cancer de piele la maturitate creşte cu 15 la sută în cazul celor care au apelat la şedinţe la solar, în comparaţie cu cei care nu au fost expuşi, a precizat dr. Leventer.
© Copyright:
Solarul este la fel de periculos ca fumatul sau consumul de droguri
Bronzarea la solar este extrem de nocivă pentru persoanele sub 18 ani şi pentru cele cu aluniţe, la fel de periculoasă precum fumatul sau consumul de droguri, a declarat, marţi, preşedintele Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirugicală, dr. Mihaela Leventer, relatează Mediafax.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
22 Mai 2012
Posteaza comentariu