Protagonistul unei astfel de poveşti romantice este chiar Smiley, care se pare că a fost vrăjit de una dintre concurente, informează Pro TV. Frumuseţea ei nu a rămas neremarcată nici de ceilalţi juraţi, Marius Moga având un discurs mai lung ca niciodată, pentru că după cum el singur a recunoscut "Îmi place fata!".
Chimia dintre ea şi Smiley a fost însă evidentă, iar reacţiile lui Pavel Bartoş şi Horia Brenciu nu au întârziat să apară.
Tot în cea de-a doua ediţie a show-ului, pe lista concurenţilor se numără şi Cristi Nisto, cunoscut publicului cu piesa "Coji de portocale", pe care o cântă alături de Simona Nae.
O surpriză a ediţiei de marţi este şi prezenţa în platou a lui Tudorel Popa, semifinalistul de la "Românii au talent", care a venit pentru a susţine un concurent din Galaţi.
Foto: Mediafax