Procurorii Parchetului Capitalei au dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Petru Mircea, a Mariei Mircea şi a Bertei Slav pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii Mădălinei Manole, informează agenția Mediafax.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat, vineri, că prin rezoluţia din 12 iulie 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor în cazul Magdalenei Anca Mircea, cunoscută publicului drept Mădălina Manole, întrucât decesul acesteia "nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală".
Totodată, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru determinare sau înlesnire a sinuciderii faţă de Berta Adriana Slav, "întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei remis, vineri, agenţiei Mediafax.
Şi în cazul soţului Mădălinei Manole, Petru Mircea, şi a Mariei Mircea, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru determinare sau înlesnire a sinuciderii, "întrucât fapta nu există".
"Din ansamblul actelor efectuate în cadrul dosarului nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii a cărei victimă să fi fost numita Mircea Magdalena Anca. De asemenea, nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii de către numiţii Mircea Petru, Mircea Maria, Slav Berta Adriana sau alte persoane", au stabilit procurorii Parchetului Capitalei.
În cazul Bertei Slav, anchetatorii au stabilit că aceasta a procurat substanţa toxică fără a bănui că Mădălina Manole "pregăteşte un act suicidal, fiind indusă în eroare de aceasta cu privire la destinaţia substanţei toxice"
Totodată, Petru Mircea şi Maria Mircea "nici măcar nu au avut cunoştinţă de existenţa substanţei toxice în posesia numitei Mircea Magdalena Anca".
În 19 ianuarie 2011, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor în cazul decesului Mădălinei Manole şi continuarea cercetările faţă de Cristian Urziceanu, cel care ar fi vândut Furadanul cu care s-a sinucis cântăreaţa.
Soluţia dispusă atunci a fost infirmată de Tribunalul Bucureşti în 27 iunie 2011, instanţa considerând că în mod legal şi temeinic procurorul a reţinut că moartea Mădălinei Manole a fost consecinţa unui act suicidal, "însă se impunea a fi efectuate cercetări din care să rezulte, fără putinţă de tăgadă, faptul că actul suicidal nu a fost determinat ori înlesnit de vreo persoană.
Decizia a fost contestată la Tribunalul Bucureşti de părinţii Mădălinei Manole, care au solicitat retrimiterea dosarului la procurori, pentru reluarea anchetei privind infracţiunea de omor în cazul fiicei lor.
Instanţa a arătat că, pentru completarea activităţii de cercetare penală, este necesară reaudierea lui M.I., M.E., S.B.A. şi audierea lui N.T. şi I.S.
Parchetul Capitalei a precizat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale se întemeiază pe mijloacele de probă administrate iniţial, pe cele dispuse de instanţa de judecată şi pe alte mijloace de probă administrate după desfiinţarea soluţiei din ianuarie 2011.
Raportul de autopsie medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Ilfov a concluzionat că moartea Mădăline Manole a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă intoxicaţiei cu carbofuran.
"Calea de pătrundere a toxicului a fost digestivă (orală). La autopsie s-a constatat o leziune traumatică (plagă contuză parietală stânga cu infiltrat sanguin epicranian subiacent) care s-a putut produce cel mai probabil prin lovire de plan dur în cadrul stării de rău care a premers decesului, nu are legătură cu mecanismul de producere al morţii şi pentru care susnumita ar fi necesitat 8-9 (opt-nouă) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supravieţuire. Examenele toxicologice efectuate au arătat colinesteraza directă îmbibată 86% ; în sânge s-a găsit carbofuran, metabolitul acestuia şi fenobarbital 5,7 μg/ml (concentraţie mult sub cea terapeutică); examenul sângelui a fost negativ pentru droguri bazice; în conţinutul gastric s-a găsit carbofuran; în lichidul pericardic s-a găsit carbofuran şi metabolitul acestuia; sângele analizat nu conţine alcool. Moartea poate data din 14.07.2010", se arată în raport, unul dintre mijloacele de probă administrate iniţial.
De asemenea, au fost avute în vedere în soluţia de neîncepere a urmăririi penale procesul verbal de cercetare la faţa locului, fişa tehnică a produsului emisă de producător - conform căreia substanţa cu denumirea comercială de "Furadan 35ST" are în compoziţie, ca substanţă activă, carbofuran în proporţie de 350 grame la un litru de preparat, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică - de unde reiese că una dintre urmele digitale ridicată de pe flaconul din plastic cu menţiunea "Pesticide", găsit în apropierea cadavrului, a fost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a Mădălinei Manole, iar celelalte trei urme ridicate nu conţin suficiente elemente dactiloscopice individuale necesare identificării persoanelor care le-au creat.
În cercetarea cauzei au fost analizate şi mesajele de tip SMS de unde rezultă că Mădălina Manole i-a solicitat Bertei Slav să îi cumpere Furadan în scopuri agricole şi să păstreze secretul cu privire la această achiziţie.
Decizia procurorilor s-a bazat şi pe constatarea tehnico-ştiinţifică cu privire la un înscris olograf, nedatat şi nesemnat, care a concluzionat că înscrisul conţinând mesajul de adio a fost scris de Mădălina Manole, nu prezintă modificări şi nu a fost realizat prin imitare, pe constatarea tehnico-ştiinţifică având ca obiect efectuarea unui studiu grafoscopico-grafologic cu privire la trăsăturile de comportament, caracter, temperament ale cântăreţei, precum şi pe declaraţiile mai multor martori.
Totodată, a fost analizat de procuri biletul de externare emis de către Spitalul Clinic de Urgenţă şi copia foii de observaţie din iunie 2010 întocmite pe numele Mădălinei Manole, conform cărora "pacienta afirmă ingestie în urmă cu aproximativ 32 ore a circa 40 comprimate de paracetamol+panadol".
Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie 2010, chiar de ziua ei de naştere.
Cristian Sorin Urziceanu, bărbatul care a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, a fost condamnat, în 6 septembrie 2011, de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare.
Sinuciderea Mădălinei Manole: NUP pentru Mircea Petru
Procurorii Parchetului Capitalei au dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Petru Mircea, a Mariei Mircea şi a Bertei Slav pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii Mădălinei Manole, informează agenția Mediafax.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
13 Iulie 2012