La finalul partidei de joi noapte, Simona Halep a declarat că este foarte obosită şi nu ştie cum a reuşit să se impună în faţa sportivei germane Andrea Petkovic, în întâlnirea din optimile de finală ale turneului de la Cincinnati, dar a dorit foarte mult să câştige acest meci.
"A fost foarte dificil, nici nu ştiu cum am câştigat. Sunt foarte obosită, dar am vrut cu adevărat să câştig acest meci. Am luptat până la final şi sunt bucuroasă că am fost concentrată până la sfârşit. Poate că am vorbit prea mult cu mine însămi pe teren, dar mâine voi fi mai tăcută", a declarat Halep, care este la două victorii de revenirea pe locul 2 WTA.
Partida a durat două ore şi 40 de minute, relatează Mediafax.
După Kristina Mladenovic, Halep a întâlnit o altă jucătoare înaltă, pe Andrea Petkovic (1,80 metri înălţime), de asemenea o sportivă cu serviciu şi lovituri puternice.
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Cincinnati
Românca, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, pe sportiva germană Andrea Petkovic, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.